Țările europene care se întorc la starea de urgență. ”Situația este extrem de gravă”

Slovacia şi Republica Cehă vor declara fiecare starea de urgenţă în această săptămână pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, au anunţat separat premierii celor două ţări care au înregistrat o puternică recrudescenţă a cazurilor de contaminare.

“Situaţia este extrem de gravă şi consider că trebuie să adoptăm măsuri foarte radicale şi foarte îndrăzneţe”, a declarat luni şeful guvernului slovac, Igor Matovic, la finalul unei reuniuni a celulei de criză din ţara sa.

Măsura ar urma să fie adoptată de guvern miercuri şi ar fi a doua de acest gen de la începutul pandemiei.

La rândul său, premierul ceh, Andrej Babis, a anunţat o reuniune extraordinară a guvernului său miercuri, de asemenea, pentru a aproba starea de urgenţă.

Această tara cu 5,4 milioane de locuitori a înregistrat 9.343 de infecţii cu coronavirusul de la începutul pandemiei, iar 44 de pacienţi au decedat.

Vineri, numărul contaminărilor zilnice a atins cifra record de 552.

Republica Cehă, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat în total 65.313 cazuri confirmate de contaminare, dintre care 615 morţi.

Portul măştii este deja obligatoriu în Slovacia în locurile publice, în interior.

Lasă un răspuns