Cum se fabrică morții de Covid!?

Sistemul medical ieşean şi-a mai adăugat o victimă în malaxorul COVID. Una dintre victimele accidentului de la Leţcani, nu a putut fi îngropată creştineşte, cu slujbă şi familie la căpătâi, pentru ca medicii i-au scris în certificatul constatator al decesului că a murit de COVID, nu din cauza multiplelor traumatisme.

Patronul victimei a prezentat testarea cu rezultatul negativ care fusese făcută cu puţin timp înainte de a surveni decesul, iar medicii au modificat la foc automat cauza oficială. Mortul fusese deja îngropat în sac de plastic şi fără slujbă creştinească.

Mai lipsesc gropile comune şi rugurile acestui sistem criminal să îşi dea măsură totală a cinismului. Mărturiile unor astfel de atrocităţi voluntare au început să se înmulţească în spaţiul public.

Este un rău de neînțeles pe care nişte oameni în funcţii publice îl exercită asupra unor oameni inofensivi, în durere sau în incapacitatea de a se apară. Oameni ucişi în acte oficiale de cauze inventate, sunt forţaţi să plece din viaţă în saci de plastic, precum ciumaţii, fără slujbe şi familii alături, pentru că nişte angajaţi ai statului fac jocurile murdare ale unui grup de interese de la vârful ierarhiei ţării.

Lasă un răspuns