Valul al treilea al pandemiei de coronavirus ar urma să lovească România în perioada februarie-martie

Nu mai avem 10 mii de cazuri de infectări pe zi, dar situaţia e critică, iar pandemia e departe de a fi încheiată. Specialiştii avertizează că valul trei este inevitabil şi va veni în lunile februarie-martie. Depinde de felul în care autorităţile gestionează situaţia dacă vom avea trei mii sau 30 de mii de cazuri pe zi. Până acum s-ar fi îmbolnăvit circa trei milioane de oameni, adică 15% din populaţie.

În prima lună a anului următor vom înregistra scăderi ale numărului de infectări, dar următoarele două ar putea aduce o nouă explozie a cazurilor, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În februarie-martie, specialiştii avertizează că vom putea înregistra două milioane de infectări la nivel naţional. Asta înseamnă 30 de mii de pozitivi în fiecare zi. De trei ori mai mult decât recordul înregistrat până acum.

Specialiştii spun că, până la finalul lunii martie, numărul de cazuri va creşte cu 10%. Asta înseamnă că un sfert din populaţia României va fi deja imunizată natural, în urma infectării.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Înseamnă cinci milioane de locuitori. Este posibil ca până în primăvară să ajungem la această valoare.

Numărul enorm al potenţialelor îmbolnăviri îi sperie pe managerii de spitale. Din experienţa ultimelor luni, aproximativ 20% din totalul pacienţilor infectaţi au nevoie de internare.

Beatrice Mahler, manager Marius Nasta: 5% dintre aceştia sunt în pericol să ajungă într-o formă critică de boală şi să aibă nevoie de ATI. Va pune presiune pe toate spitalele din România, pe toate secţiile de Terapie Intensivă.

Numărul de teste de coronavirus ar trebui să crească până la 100.000 pe zi

Totul stă în felul în care va fi gestionată pandemia până atunci. Creşterea numărului de teste până la 100.000 pe zi, ar fi un prim pas.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Dacă situaţia actuală, care vedeţi că se bazează pe un număr mic de testări şi anchete epidemiologice şi de activitate de sănătate publică foarte discretă, să spun aşa, evident că poţi să ai un val trei mai important.

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Vor fi mai multe infectări. Practic vor vedea că în jurul lor, la nivel de familie, cunoscuţi sunt persoane infectate.

Pentru a scădea impactul, epidemiologii propun şi restricţii suplimentare, pe care mare parte a populaţiei o anticipa deja.

Doina Azoicăi, medic epidemiolog: Menţinerea restricţiilor de circulaţie, încă limitarea deschiderii restaurantelor, zonelor de agrement şi un control foarte riguros în ceea ce priveşte circulaţia populaţiei. Din păcate, deschiderea sistemului de învăţământ va fi amânată.

Luna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a criticat ţările europene pentru că în perioada verii, atunci când numărul de cazuri a scăzut, nu au pregătit mai bine infrastructura necesară pentru a putea face faţă valurilor doi şi trei.

Lasă un răspuns