Raed Arafat: În România nu vor fi discriminări față de cei care nu s-au vaccinat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat că în

România autorităţile nu s-au gândit să aplice discriminări şi reguli de restricţionare a persoanelor

care nu se vaccinează, dar este posibil ca în anumite zone din străinătate în care se aplică limitări mai

stricte anti-COVID să li se ceară cetăţenilor români să fie vaccinaţi pentru a se putea deplasa acolo.

“Nu înseamnă (vaccinarea n.red) că îţi reiei normalitatea (…) E posibil să fie unele întruniri internaţionale care să îţi spună

«poţi să vii dacă eşti vaccinat». E posibil, asta o să vedem. Ne aşteptăm să se întâmple şi asta.

În România noi am zis că nu vom aplica astfel de discriminări şi nu vom aplica astfel de reguli, dar afară, mai ales în zone în care a fost acum strict să nu se ducă nimeni, s-a desfăşurat numai online, e posibil

să se spună că nu poţi să vii decât dacă eşti vaccinat”, a afirmat şeful DSU sâmbătă seara, la Antena 3.

Raed Arafat a mai adăugat că abia aşteaptă să se vaccineze şi el şi că aspectul cel mai important al vaccinării anti-COVID-19 este că chiar

dacă o persoană va face apoi forme uşoare de coronavirus, nu se va mai ajunge la forme severe şi la sechele pulmonare sau la alte organe care să rămână pe perioade lungi sau chiar pe viaţă.

Arafat a declarat, la Digi24, că medicii și autoritățile se așteaptă ca după sărbători să existe din nou o creștere a numărului

de îmbolnăviri în România, după ce acum suntem mai degrabă într-o perioadă de platou, și de aceea foarte probabil starea de alertă va fi prelungită. scrie digi24.ro

Lasă un răspuns