Arhive autor: stirinews22

Adolescent găsit mort în pat, în circumstanţe bizare. Băiatul, din Maramureș, era singur acasă cu două surori mai mici, părinţii erau la muncăUn adolescent de 17 ani, din Ardusat, Maramureş, a fost găsit mort în casă de părinţii săi, care se întorceau de la muncă. Băiatul se afla acasă cu surorile sale mai mici.

Un adolescent de 17 ani, din Ardusat, Maramureş, a fost găsit mort în casă de părinţii săi, care se întorceau de la muncă. Băiatul se afla acasă cu surorile sale mai mici.

Moarte bizară a unui adolescent de 17 ani, din Maramureş

Polițiștii Secției 3 Fărcașa au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că un tânăr de 17 ani a fost găsit în stare de inconștiență la domiciliu acestuia în Ardusat. La fața locului, polițiștii au identificat persoana, care se afla în poziție întins pe pat în una din încăperile imobilului. Decesul acestuia a fost confirmat de către un medic din cadrul SAJ Maramureș aflat la fața locului. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului s-a constatat faptul că nu există urme de violență.

Cadavrul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare, Serviciul de Medicină Legală, în vedere efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, au informat poliţiştii.

Primarul din localitate a precizat pentru Observator spus că băiatul era singur acasă, cu cele două surori mai mici. Părinții la serviciu, în schimbul de noapte, iar când au venit părinţii de la serviciu şi-au găsit băiatul mort în pat.

Totuşi, presa locală precizează că băiatul nu ar fi avut probleme de sănătate şi ar exista informaţii că tânărul ar fi consumat o substanţă necunoscută. Potrivit vasiledale.ro, tânărul și-ar fi petrecut seara alături de o tânără din Baia Mare, alături de care ar fi consumat „substanţe necunoscute”. Poliţiştii nu confirmă această variantă şi precizează că până ce nu este gata necropsia nu se poate discuta despre vreo substanţă necunoscută ingerată de adolescent, care să-i fi produs sau nu decesul.

Coronavirus in Romania: 1.256 de cazuri noi si 117 decese

Un numar de 1.816 de cazuri noi de coronavirus au fost inregistrate duminica, in Romania, iar 54 de romani au decedat din cauza SARS-CoV-2.

In urma testelor efectuate la nivel national, s-au inregistrat, duminica, 1.816 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Pana duminica, 17.776 de persoane diagnosticate cu infectie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

De sambata, de la ora 10.00 pana duminica, la ora 10.00, au fost raportate 54 decese (33 de barbati si 21 de femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Arges, Bacau, Bihor, Botosani, Braila, Brasov, Calarasi, Caras-Severin, Cluj, Dambovita, Mehedinti, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timis, Vaslui, Valcea si Bucuresti.

Dintre acestea, trei decese au fost inregistrate la categoria de varsta 40-49 ani, trei decese la categoria de varsta 50-59 ani, 10 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 19 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

53 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbiditati.

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.803. Dintre acestea, 1.020 sunt internate la ATI.

Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 5.300.790 de teste RT-PCR si 77.927 de teste rapide antigenice. In ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.916 teste RT-PCR (6.491 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 4.425 la cerere) si 3.586 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul Romaniei, 46.125 de persoane confirmate cu infectie cu noul coronavirus sunt in izolare la domiciliu, iar 10.725 de persoane se afla in izolare institutionalizata. De asemenea, 71.601 persoane se afla in carantina la domiciliu, iar in carantina institutionalizata se afla 146 de persoane.

Dr. Fauci spune ca cele doua vitamine, C si D, cresc imunitatea organismului si te apara de virusuri

Dr. Anthony Fauci, un important expert american in boli infectioase, a declarat intr-un interviu recent ca a luat suplimente de vitamina D si C pentru a-si mentine sistemul imunitar sanatos.

Dr. Anthony Fauci, cel mai mare expert in boli infectioase, recomanda sa va luati vitaminele acum ca a inceput scoala si sezonul gripal se apropie.

Fauci, directorul Institutului National de Alergii si Boli Infectioase, a acordat un interviu in care a sugerat in mod special sa se ia suplimente de vitamina D si C.

“Daca sunteti deficitar in vitamina D, acest lucru are un impact asupra susceptibilitatii dumneavoastra la infectie. Va recomand pentru ca si eu am luat. Cealalta vitamina pe care o iau oamenii este vitamina C, deoarece este un antioxidant bun, asa ca daca oamenii vor sa ia un gram de vitamina C, ar fi bine”.

Exista un numar mare de studii care sustin recomandarile lui Fauci. Studiile sugereaza ca vitamina D si C sunt cel mai bun scut impotriva virusurilor. Cu toate acestea, multe dintre celelalte produse vandute in acest scop sunt inutile sau chiar dauneaza.

Exista dovezi care sustin suplimentarea vitaminei D si C pentru cresterea imunitatii.

Dovezi extinse au legat deficienta de vitamina D de un risc mai mare de infectie, in special din boli respiratorii, cum ar fi COVID-19.

Acest lucru a determinat multi cercetatori sa investigheze utilizarea suplimentelor de vitamina D pentru a ajuta la prevenirea sau diminuarea efectelor coronavirusului. In timp ce descoperirile sunt oarecum controversate, deoarece cercetatorii nu inteleg pe deplin daca suplimentele de vitamina D aduce rezultate mai bune pentru sanatate, studiile au legat in mod constant deficienta de vitamina D de un risc mai mare de infectie severa .

Si multi oameni sunt deficienti in vitamina D , mai ales in timpul pandemiei sau in lunile de iarna, deoarece organismele noastre produc in mod natural nutrientii ca raspuns la lumina soarelui.

Persoanele cu pielea mai inchisa la culoare pot fi deosebit de sensibile, deoarece melanina poate incetini procesul de producere a vitaminei D. Ca urmare, exista dovezi ca anumite persoane au nevoie de suplimentarea acesteia.

In mod similar, vitamina C este un antioxidant foarte bun si este cruciala pentru un sistem imunitar sanatos.

Fauci recomanda inca masti, distantarea sociala si igiena mainilor ca cele mai bune practici pentru a va mentine in siguranta.

Majoritatea celorlalte suplimente care pretind ca va stimuleaza sistemul imunitar nu sunt bazate pe stiinta

In afara de vitamina D si C, exista putine dovezi ca pastilele, pulberile, plantele sau potiunile pot face o diferenta semnificativa in prevenirea bolilor.

In ciuda acestui fapt, multe produse pretind ca va stimuleaza sistemul imunitar . Acestea sunt in cel mai bun caz o risipa de bani si, in cel mai rau caz, pot avea efecte secundare daunatoare.

Argintul coloidal, de exemplu, este promovat in mod obisnuit pentru a vindeca sau preveni bolile, dar nu exista dovezi ca functioneaza si poate interfera cu medicamentele obisnuite, poate provoca leziuni la rinichi si chiar va poate transforma permanent pielea in albastru-gri.

Dioxidul de clor, promovat ca „ solutie minerala minune ”, este si mai periculos. Din punct de vedere chimic, produsul este inalbitor industrial si consumul acestuia poate provoca insuficienta hepatica, tensiune arteriala extrem de scazuta si alte efecte toxice.

Multe remedii pe baza de plante sau vitamine sunt scumpe si nu exista dovezi care sa ofere beneficii persoanelor sanatoase altfel .

Ca atare, Fauci recomanda renuntarea la orice alte produse care stimuleaza imunitatea, iar stiinta este de partea sa.

– Uita de ele, spuse el. “Oricare dintre celelalte preparate si ierburi nu le recomand.”

Rugaciunea care indeplineste dorintele.Trebuie spusa in fiecare zi de joi

Nu este credincios care sa i se roage si sa nu-i implineasca dorintele. Chiar daca apartine sfintilor catolici, Sfanta Rita din Cascia este un exemplu pentru toti crestinii. Sfanta a fost harazita sa poarte ranile lui Iisus. Minunile facute de Sfanta Rita, chiar si dincolo de moarte, au ajuns sa faca inconjurul lumii. Aceasta a fost numita Sfanta care indeplineste toate dorintele bune.

Aceasta rugaciune se face in 9 zile de joi consecutiv:

Iata rugaciunea care indeplineste dorintele.

“O, sfanta aparatoare a celor aflati la mare nevoie, tu, care stralucesti precum steaua sperantei in bezna intunericului, binecuvantata Sfanta Rita, oglinda vie a harului lui Dumnezeu, exemplu de rabdare si tarie, model al tuturor etapelor vietii! Alatur vointa mea celei a lui Dumnezeu, gratie Mantuitorului Iisus Hristos, care a indurat purtarea coroanei de spini si caruia tu i-ai fost alaturi zi de zi. Mijloceste tu, cu harurile si virtutile tale, ruga mea catre Sfanta Fecioara Maria, ca sa imi asculte durerea intru slava lui Dumnezeu si sfintirea mea.

Indruma-ma si arata-mi calea cea buna, o, sfanta protectoare si sustinatoare a celor aflati la necaz, sa pot obtine iertarea pacatelor, perseverenta, puterea de a pasi cu curaj, bunatate si rabdare pe calea vietii. [Acum se spune dorinta.] Sfanta Rita, avocata imposibilului, roaga-te pentru noi! Sfanta Rita, avocata celor neajutorati, roaga-te pentru noi! Ajuta-ma, Sfanta Rita! Roaga-te pentru mine, ca prin tine sa-mi creasca iubirea pentru Hristos si pentru crucea Sa.”

Cum vor fi recalculate pensiile romanilor?

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, prezenta la TVR 1, a vorbit despre recalcularea pensiilor.

”In acest moment as putea spune ca pensiile vor fi calculate pe baza legii in vigoare. Legea care a fost vanturata in fata pensionarilor va fi cel mai probabil prorogata pentru ca, in paralel cu calcularea pensiilor, sa pregatim o noua lege a pensiilor care sa aduca echitate in sistemul de pensii. Anul viitor pensiile urmeaza sa intre la plata in acest sistem nou.”, a declarat ministrul Muncii.

”Voi declansa ceea ce trebuia facut din iulie 2019, sa dau un ordin de ministru prin care sa fie revizuite toate dosarele de pensie.”, a mai spus Turcan.

Cum vor fi recalculate pensiile romanilor?

Ministrul Muncii a explicat ca recalcularea pensiilor nu prevede scaderi ale sumelor. Turcan a explicat ca persoanele care vor iesi pe formula de contributivitate cu o pensie mai mica vor ramane la acelasi nivel al pensiei.

”Nu se opereaza scaderi de pensii se realizeaza o recalculare pentru a introduce mai multi indicatori care sa introduca contributivitatea. Cei care au iesit pe formula de contributivitate cu pensii mai mici vor ramane la acelasi nivel al pensiei.”, a mentionat ministrul Muncii.

”Mai sunt tot felul de tipuri de beneficii pe care oamenii le-au avut in decursul timpului si care nu sunt luate in calculul actual al pensiilor. Nicio pensie nu va scadea”, a clarificat Raluca Turcan.

Aceasta a mai spus ca, in ceea ce priveste contributivitatea, exista disproportii uriase si subliniaza ca pentru unii romani s-au luat in calcul anumite sporuri si s-a creat un dezechilibru. In plus, ministrul a mai spus ca pensiile vor fi recalculate pe o noua formula care nu poate fi facuta public inca.

”Pensiile vor fi recalculate pe o formula care va fi introdusa in legea pensiilor. Pana cand nu voi discuta aceasta formula nu o voi putea face publica”, a mai declarat Raluca Turcan.

Procentul cu care vor fi majorate pensiile va fi anuntat odata cu primirea bugetului de stat.

Ajutor de deces 2021. Cati bani se dau de la stat si ce acte sunt necesare

Ajutorul de deces s-a majorat in 2020. In anul primesc ajutor de inmormantare urmatoarele persoane: asiguratii sau pensionarii (5429 lei, cu 266 lei in plus fata de 2020), membrul de familie al asiguratului / pensionarului (cu 133 lei in plus, adica 2.715 lei).

Ajutorul de deces se acorda in cazul decesului:

• asiguratului;
• pensionarului;
• unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

Beneficiari:

In cazul decesului asiguratului sau al pensionarului

Ajutorul de deces se achita unei singure persoane care poate fi, dupa caz:

• sotul supravietuitor;
• copilul;
• parintele;

• tutorele;
• curatorul;
• oricare persoana care dovedeste cu acte ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces, daca nu exista alta solicitare din partea persoanelor mentionate mai sus.

In cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului

Ajutorul de deces se achita asiguratului sau pensionarului al carui membru de familie a decedat.

Membru de familie, in sensul legii, poate fi:

• sotul/sotia;

• copiii proprii, copiii adoptati, copiii aflati in plasament familial sau cei incredintati spre crestere si educare familiei, in varsta de pana la 18 ani sau, daca isi continua studiile, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani, copiii indiferent de varsta, aflati in intretinere, daca au devenit inapti pentru munca din cauza starii de sanatate inainte de implinirea varstei de 18 ani, respectiv 26 de ani;

• parintii si bunicii oricaruia dintre soti.

In situatia in care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru munca, in varsta de peste 18 ani, ajutorul de deces se acorda cu conditia prezentarii unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurarilor sociale, prin care se atesta cauza care l-a facut inapt pentru munca si data ivirii acesteia.

Ajutorul de deces se achita in termen de 3 zile lucratoare de la solicitare de catre:

• casa teritoriala de pensii, in cazul decesului pensionarului sau al asiguratului respectiv al unui membru de familie al acestuia;
• institutia care gestioneaza bugetul asigurarilor pentru somaj, in cazul decesului somerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

Actele necesare acordarii ajutorului de deces, dupa caz, sunt:

• cerere pentru acordarea ajutorului de deces ( anexa nr. 11);

• certificat de deces (original si copie);

• act de identitate al solicitantului (original si copie);

• acte de stare civila ale solicitantului, din care sa rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, dupa caz, actul care atesta calitatea de tutore, curator, mandatar (original si copie);

• dovada ca solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original si copie);

• act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurarilor sociale, prin care se atesta boala care l-a facut inapt si data ivirii acesteia, in cazul copilului inapt in varsta de peste 18 ani (original);

• adeverinta care sa certifice ca, la data decesului, membrul de familie cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani urma o forma de invatamant organizata potrivit legii (original).

• adeverinta eliberata de angajator din care sa rezulte ca persoana decedata avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, dupa caz.

• dovada ca membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaratie pe propria raspundere a celui care solicita ajutorul de deces, dupa caz.

Dupa efectuarea platii ajutorului de deces platitorul de drepturi de asigurari sociale are obligatia de a inscrie pe verso-ul certificatului de deces original mentiunea “ACHITAT”, data, semnatura si stampila.

Ce documente sunt necesare inscrierii la PENSIE PENTRU LIMITA DE VARSTA

Documentele necesare inscrierii la PENSIE PENTRU LIMITA DE VARSTA, dupa caz:

-cerere pentru inscrierea la pensie (anexa nr. 6 la norme);

– carnetul de munca (original si copie);

-carnetul de munca pentru membrii CAP (original si copie);

-carnetul de asigurari sociale pentru agricultori (original si copie);

-alte acte prevazute de lege privind vechimea in munca sau vechimea in serviciu realizata;

-actele de stare civila ale solicitantului: BI/CI, certificat de nastere si de casatorie (original si copie);

-livretul militar (original si copie);

-diploma de absolvire a invatamantului universitar (original si copie) si adeverinta din care sa rezulte durata normala, perioada studiilor si faptul ca acestea au fost urmate la zi;

-dovada echivalarii de catre statul roman a cursurilor desfasurate in cadrul unor institutii de invatamant universitar din strainatate;

-adeverinta privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de munca (original);

-adeverinta privind incadrarea activitatii in fostele grupe I si/sau II de munca, in conditii deosebite si speciale , in original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme);

-acte pentru dovedirea calitatii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, si/sau al Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din Decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare

-alte acte intocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Pensia pentru limita de varsta

Pensia pentru limita de varsta se cuvine persoanelor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare prevazute de lege.

Varsta standard de pensionare, stagiul complet de cotizare si stagiul minim de cotizare pentru femei si barbati sunt stabilite in raport de luna si anul nasterii (anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).

Varsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei si de 65 de ani pentru barbati, stagiul minim de cotizare este de 15 ani si stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestor coordonate se realizeaza printr-o crestere graduala, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Raed Arafat, avertisment despre al treilea val al pandemiei de coronavirus.

Raed Arafat, seful DSU, a avertizat ca un posibil val trei al pandemiei poate sa loveasca Romania, asa cum s-a intamplat in mai multe tari. De asemenea, secretarul de stat, a anuntat masurile de restrictie pe care oamenii sunt obligati sa le respecte in continuare.

“Multi cred ca s-a terminat”

Seful DSU a mentionat faptul ca Romania se afla intr-o perioada destul de critica, in care oamenii s-au saturat de toate regulile si masurile de restrictie impuse din cauza pandemiei de coronavirus.

De asemenea, Raed Arafat le-a transmis oamenilor sa respecte masurile de protectie, pana atunci cand o mare parte din populatie va fi vaccinata.

Raed Arafat, avertisment cu privire la valul al treilea al pandemiei

”Pregatirea noastra este prin prevenirea de a apara acest val. Adica respectarea regulilor, respectarea mastii, respectarea masurilor care sunt recomandate la acest moment. Si vedem ca e greu, ca lumea este clar ca s-a saturat.

In acelasi timp, vazand ca suntem intr-o situatie relativ buna, macar cu stabilitate la acest moment, multi cred ca s-a terminat. Noi incercam sa atragem atentia ca situatia nu s-a terminat, poate sa se inrautateasca din nou, si din cauza asta trebuie sa respectam regulile in continuare, pana avem un numar adecvat, suficient de oameni vaccinati, asa cum a facut Israelul”, a declarat Arafat la Antena 3.

Cum se pregatesc autoritatile pentru urmatorul val al pandemiei de coronavirus.

Raed Arafat a anuntat ca in sectiile de Terapie Intensiva, se afla un numar destul de mare de pacienti.

“Deci, la acest moment, ne pregatim in sensul in care sectiile de Terapie Intensiva sa continue sa existe pentru a prelua pacientii respectivi. Suntem acum sub varful de prin noiembrie cand aveam peste 1,300 de pacienti in Terapie Intensiva, acum suntem la peste 900. Si aici, totusi, nu este putin.

Este destul de important numarul. Este important sa pastram presiunea pe sectorul sanitar sub control”, a mai sus seful DSU.

Despre redeschiderea scolilor,  Arafat spune ca au existat semnale cu privire la usoare cresteri ale cazurilor.

”Exista unele schite care schiteaza cresteri, dar controlabile. Nu pot sa spun ca avem cresteri vertiginoase, care sa alerteze. Si exista alte cifre care arata o stationare, un platou. Asa ca urmarim situatia si acolo unde e nevoie s-au luat masuri de carantinare zonala pe localitati, in Maramures, in Timis, deci am avut mai multe localitati care au fost carantinate, dar localitati mici”, a mai declarat Raed Arafat.

Leon Danaila, geniul neurochirurgiei romanesti: „Sunt cel mai sarac medic din lume”

Geniul neurochirurgiei romanesti, Leon Danaila, a fost fotografiat int imp ce-si odihneste ochii in metrou, in drum spre casa. Fotografia a fost distribuita de peste 80.000 de oameni pe Facebook.

Neurochirugul Leon Danaila, fotografiat in metrou, intorcandu-se de la spitalul la care opereaza, la 82 de ani.

“Drumul pana la metrou si pana acasa este o excelenta metoda de a face miscare, dar si o necesitate”, a raspuns profesorul Leon Danaila internautilor

„Utilizarea eficienta a transportului in comun este parte din reperele mele pentru ceea ce inseamna civilizatie. Mai ales intr-o capitala aglomerata, inseamna mai putine noxe, protejarea mediului inconjurator si timp folosit cu folos. Este o tema la care sper ca si generatiile urmatoare vor reflecta”.

Leon Danaila, despre modul sau de viata.

„Tot operez operatii grele, dificile, merg pe jos la serviciu ca si inainte aproape, inainte mergeam cu masina, acum nu mai pot sa fac uz de masina, am vandut-o, am avut nevoie de niste bani pentru publicatii, stiti ca costa o multime de bani, daca am publicat aproape 50 de volume, costa foarte mult”, a declarat prof. univ. dr. Leon Danaila.

“Am 83 de ani. S-au strans cativa, nimic de zis. Au trecut repede, aproape fara sa-mi dau seama. Am avut mereu cate ceva de facut, am stiut sa ma bucur de fiecare lucru marunt si am acordat atentie totala chestiunilor importante. Sunt un om normal, cu bucuriile mele si cu tristetile care fac parte din viata fiecaruia dintre noi. Mi-am dorit mereu sa fac mai mult si mai bine pentru oameni. Asa sunt eu, asta mi-a fost si imi este crucea! Nu am crezut niciodata ca va veni un moment in care sa cer eu ceva celor pe care i-am slujit toata viata.

Va privesc pe toti cu ochii mintii si va rog astazi sa oferiti acestei tari un bob, un singur bob de timp din “sacul” vostru plin de viata! Tara asta, facuta din bune si din rele, a obosit sub povara urii, invidiei si neincrederii. Tara asta suntem NOI! Eu, carunt, tu, foarte tanar, ceilalti la varsta la care pot misca muntii din loc! Toti si fiecare in parte ne dorim o Romanie mai buna si mai corecta. Trebuie sa avem incredere unii in ceilalti, iar Romania ne va rasplati pentru asta! Va iubesc!”, scria marele neurochirurg pe pagina sa de Facebook.

Profesorul Leon Danaila a fost premiat de revista Foreign Policy Romania, pentru dedicarea fata de pacienti si stiinta medicala.

Leon Danaila spune ca este „cel mai sarac medic din lume”

”Nu mai am nimic, apartamentul l-am vandut ca sa public cartile astea, pentru ca nimeni nu-ti publica pe degeaba. Asa, diplome toata lumea iti da, dar nu-ti da nimeni un leu, doar multumiri. Eu, salariul si indemnizatia de la Academie ii cheltuiesc pentru a scrie, pentru a face cercetare, a aduce un castig pentru Romania”, a declarat Leon Danaila, intr-un interviu pentru Libertatea.

Leon Danaila: „In viata este important sa faci ceva bun. Ceva pentru ceilalti, sa nu fii egoist, sa faci numai pentru tine!”

Mirela Vaida si-a deschis sufletul si a spus adevarul: “Nu stie lumea despre mine”

Mirela Vaida, prezentatoarea de la Acces Direct,  a facut marturisiri neasteptate la „Te cunosc de undeva!”. Potrivit dezvaluirilor facute de prezentatoare, nimeni nu stie acest lucru despre ea.

Mirela Vaida a declarat ca este o persoana nostalgica iar lumea nu stie ca plange „foarte usor”.

„Eu tot timpul sunt nostalgica. Ce nu stie lumea despre mine este ca eu plang foarte usor, dar pe ascuns, sa nu stie nimeni! Ma descarc prin plans, insa imi revin repede! Mi se pare o melodie care te rupe in doua! E o stare pe care niciunul dintre noi nu are cum sa nu o fi experimentat macar o data in viata!”, a marturisit Mirela Vaida la Antena 1.

Ce nu stie lumea despre Mirela Vaida

Mirela Vaida a vorbit si despre sotul ei. Cei doi sunt impreuna de aproape 11 ani si au 3 copii. Prezentatoaree spune ca de cand au aparut copiii, totul s-a schimbat.

Prezentatoarea a povestit despre Valentine’s Day.

„Nu mai obisnuim sa sarbatorim. De la primul copil incolo lucrurile s-au schimbat. Ziua Indragostitilor poate fi in fiecare zi sau se poate intampla sa n-ai timp niciodata sa mai serbezi. Pentru ca suntem in permanenta inconjurati de copii si sigur ca nevoile lor primeaza. Anul asta clar nu vom face ceva special duminica, pentru ca in weekenduri eu filmez pentru proiectul «Te cunosc de undeva!». Cred ca noi suntem destul de indragostiti si astazi, nu trebuie sa mai serbam”, a declarat Mirela Vaida pentru Click.

Frumoasa prezentatoare recunoaste ca sotul o mai surprinde cu declaratii simple.

„Declaratiile simple. Cum ar fi «Ma simt implinit!», «Sunt un om linistit, ma uit in jurul meu si va am pe voi, nu-mi mai trebuie nimic!», «Imi este inima plina!».

Declaratii foarte simple, firesti, in care vorbim despre faptul ca suntem impliniti si ii multumim lui Dumnezeu pentru ceea ce avem”, a mai spus Mirela Vaida.

Mirela Vaida a vorbit si despre mama ei.

“Daca as fi mostenit de la mama mea frumusetea ei, era o cu totul alta poveste astazi. Mama mea e o femeie frumoasa inca si astazi, cu niste ochi mari, verzi, cu un nas frumos, cu niste buze superbe si e mama mea. Eu seman mai mult in partea lui tata; am trasaturi si de la mama, insa cred eu ca e o frumusete din aia moldoveneasca, autentica, simpla si neextravaganta. Noi ne simtim bine asa, seman cu mama la alura, dar daca ma iei in detaliu, tot a lui tati sunt”, a mentionat Mirela Vaida.

Diana Șoșoacă a fost blocată pe Facebook! Senatoarea își ia adio de la celebrele LIVE-uri

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost blocată pentru 30 de zile pe Facebook. Deși contul senatoarei protestatare este încă activ, aceasta nu mai poate posta și nu mai poate face transmisiuni în direct.

Diana Șoșoacă a fost blocată pe Facebook! Celebra avocată s-a trezit în această dimineață cu contul de Facebook blocat, totul după ce a jignit o internaută, care la rândul său i-a adresat jigniri ”inimaginabile”.

”Am contul blocat de azi dimineață, doar eu și Trump mai suntem blocați pentru atitudinile noastre. În schimb, în noi se dă într-un hal fără de hal. Mi s-a spus că am fost blocată pentru că i-am spus unei doamne că are o față de doamnă de râd și curcile pe care le crește. Având în vedere că dânsă mă înjurase inimaginabil și eu am reclamat-o pe ea” , a declarat avocata în direct la Romania TV.

Diana Șoșoacă a fost blocată pe Facebook! Ce spune avocata

Senatoarea a anunțat că va da în judecată Facebook-ul deoarece nu este normal să blocheze conturile politicienilor. Cu toate acestea, Diana Șoșoacă nu va lipsi de pe celebra rețea de socializare, aceasta va folosi contul soțului și își va face și alte două-trei conturi pentru a putea ține legătură cu toți admiratorii săi.

”O să vorbesc cu colegul meu Chitic și o să fac ce a făcut și el, adică o să dau în judecată Facebook-ul. Știu că UE a condamnat cenzurarea de către aceste site-uri de socializare ale politicienilor, nu ai voie să faci acest lucru. Facebook-ul este condus în spate de neomarxiști și globaliști, așa că avem răspânsul. O să folosesc contul soțului meu și probabil că îmi voi mai face vreo 2-3 conturi pentru a putea socializa cu oamenii. Eu nu ma opresc, dacă cineva crede că mă va opri, nu, așa mai mult mă ambiționează. Să aibă mare grijă cu mine” , a declarat aceasta.

Tragedie minieră, o alunecare de teren a distrus o exploatare ilegală de aur şi a îngropat de vii zeci de muncitori. Sunt cel puţin cinci morţi

Cinci persoane au decedat, iar peste 70 au fost date dispărute după ce o alunecare de teren a îngropat mai mulţi muncitori care lucrau pe un sit minier ilegal de exploatare a aurului din provincia indoneziană Sulawesi Central.

Un număr de 15 mineri au fost salvaţi după această alunecare de teren care a avut loc miercuri seară în districtul Parigi Moutong, a precizat Haris Supriadi, şeful agenţiei locale de căutare şi salvare.

Persoanele dispărute au fost căutate cu ajutorul a două excavatoare mecanice, a spus acesta, citat de presa indoneziană.

În siturile miniere artizanale din Indonezia se produc frecvent accidente mortale. Peste 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în dezastre similare anul acesta.

Folosirea extinsă a mercurului în cazul mineritului la scară redusă provoacă totodată diverse probleme de sănătate, au precizat experţii.

Totodată, aceasta este a doua alunecare de proporţii din Indonezia, după ce la mijlocul lui ianuarie, din cauza ploilor abundente, o alunecare a provocat moartea a 11 persoane şi a dus la dispariţia a cel puţin 18. Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în Indonezia în timpul sezonului ploios, din octombrie până în martie.

EXCLUSIV Informații de ultimă oră despre mama lui Mihai Mitoșeru. În ce stare se află: ‘Am dormit puțin aseară’

Actorul Mihai Mitoșeru este urmărit de necazuri, în ultima vreme. După durerosul divorț de Noemi, iată că prezentatorul Kanal D trece prin mari emoții și cu iubita lui mamă, Camelia Mitoșeru, pe care medicii au diagnosticat-o cu tumoră la cap.

Mihai Mitoșeru are mari emoții pentru mama lui, operată la cap. Fosta actriță e speriată: ”Mă simt rău!”

Contactată de reporterii impact.ro, Camelia Mitoșeru, actrița care pe 3 februarie a trecut printr-o operație delicată, ne-a făcut mărturisiri, în exclusivitate:

”Mă simt rău. Am apucat să dorm puțin aseară. Am reușit să trec peste! Mulțumesc tuturor pentru ajutor și gândurile bune”.

Mihai Mitoșeru s-a mutat alături de mama lui, pentru a-i fi alături în această grea încercare, și speră ca starea acesteia de sănătate să se îmbunătățească, cât mai curând. Camelia Mitoșeru a reușit să-și țină ascunse problemele de sănătate, fiind mai tot timpul aranjată și veselă, la emisiunile tv, unde comenta subiectele fierbinți din lumea mondenă.

De ce și-a ascuns Camelia Mitoșeru problemele de sănătate

La începutul lunii februarie, Mihai Mitoșeru și-a șocat fanii, după ce a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care menționa că mama lui are nevoie de donatori de sânge, pentru a putea face operația la cap:

“Avem mare nevoie de ajutorul vostru! Mama trebuia să fie operată azi (având o tumora benignă-meningiom), dar din lipsa de sânge operaţia trebuie amânată! Vă rog din suflet cine mă poate ajuta să meargă să doneze la orice centru de hematologie din ţară, dar cu specificaţia: pentru Mitoşeru Georgeta Camelia! Indiferent ce grupă de sânge aveţi! Vă mulţumim din suflet! Doamne ajută!”.

Mai mulți oameni inimoși i-au sărit în ajutor, mama celebrului prezentator fiind operată, pe 3 februarie. Mihai a postat pe conturile sociale o fotografie, alături de mama sa, după externare:

“Mama a venit acasă! Operația a fost un real succes, dar vârsta, tensiunea, frica, și-au spus cuvântul, după! A trebuit să meargă iar la spital, dar acum e bine!”, a menționat Mihai Mitoșeru.

Camelia Mitoșeru: “Mă simt rău. Am apucat să dorm puțin aseară. Am reușit să trec peste! Mulțumesc tuturor, pentru ajutor și gândurile bune”.

Contactata de reporterii impact.ro, Camelia Mitoșeru ne-a declarat:

“Mă simt rău. Am apucat să dorm puțin aseară. Am reușit să trec peste! Mulțumesc tuturor, pentru ajutor și gândurile bune”.

Pentru că își iubește enorm mama, Mihai Mitoșeru s-a mutat alături de Camelia, pentru a-i fi alături, în această cumpănă a vieții. Cei doi, mamă și fiu, au avut dintotdeauna o relație strânsă, Camelia încurajându-l pe Mihai, după divorțul de acum doi ani de Noemi, dar și când munca în televiziune a fost suspendată, din cauza pandemiei de coronavirus, iar el a fost nevoit să șomeze.

Mihai a dorit cu înverșunare o împăcare cu femeia iubită, însă Noemi a menționat că nu se mai simte împlinită în căsnicie și că dorește să redevină liberă. Foștii soți au rămas prieteni buni, ajutându-se la greu. Ea l-a vizitat la spital, anul trecut, când Mihai a suferit o operație la picior.

Israelul ia decizia crucială: Accesul în teatre și mall-uri se va face doar pe baza certificatului de vaccinare

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii din Israel a dat o veste crucială oamenilor. Se pare că dacă totul decurge conform graficelor mall-urile și teatrele vor fi redeschise.

Israelul ia decizia crucială. Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească israelienii este să aibă un certificat de vaccinare.

Israelul ia decizia crucială. Acces la mall şi teatre cu paşaportul verde

Documentul reprezintă un certificat de vaccinare îmbunătățit, în formă digitală sau nu – pentru cei care nu sunt adepţii instrumentelor digitale.

Pașaportul ar trebui să intre în circulație pe 23 februarie, dată care marchează și o nouă etapă în relaxarea restricțiilor. Israelul a ajuns la un acord cu Cipru, permițându-le cetățenilor care au fost vaccinați împotriva coronavirusului să călătorească fără restricții între cele două țări, de îndată ce zborurile vor fi reluate. Cu condiția de a deține, pe lângă pașaportul tradițional, permisul de vaccinare.

Pașaportul cu cod QR, emis de Ministerul Sănătății, va fi disponibil în cinci limbi – ebraică, arabă, rusă, amharică și engleză. În plus față de numele, numărul cărții de identitate, numărul de telefon și e-mailul titularului, documentul va furniza mai multe informații despre sănătate: data vaccinării și data expirării (la șase luni după a doua doză), data contaminării cu SARS-Cov-2 (dacă este cazul) și rezultatul testelor anti-Covid, dacă au fost efectuate în ultimele 48 de ore.

„Pașaportul este modul nostru de a încuraja tot mai mulți oameni să fie vaccinați. Un obiectiv care rămâne relevant pentru a-i convinge pe cei care sunt mai puțin dornici să fie vaccinați”

Executivul vrea să modifice legea în așa fel încât angajatorii să poată solicita angajaților un „pașaport verde”. Acest lucru ar putea fi implementat în companii, dar și în școli.

Proiectul de lege vine cu o serie de polemici şi comentarii negative pe rețelele de socializare, dar este compatibil cu legislația israeliană și permite Ministerului Sănătății să impună vaccinarea tuturor și să aplice sancțiuni dure, până la pedeapsa cu închisoarea.

„În zilele noastre, acest tip de politică ar putea fi considerat […] un atac prea sever împotriva libertăților”, susține Barak Medina, profesor de drept public la Universitatea Ebraică din Ierusalim, pentru Jerusalem Post. Deși este puțin probabil ca vaccinarea să fie declarată obligatorie, „pașaportul verde” este un mijloc indirect de a obține același rezultat.

Germania se află în al treilea val al pandemiei de coronavirus. UE cere ridicarea restricţiilor de la graniţe

Închiderea tuturor afacerilor neesenţiale şi controalele la frontieră cu Austria şi Republica Cehă, unde au fost depistate focare legate de o tulpină mai infecţioasă a virusului, au ajutat Germania să reducă numărul de infectări zilnice cu COVID-19.

Închiderea tuturor afacerilor neesenţiale şi controalele la frontieră cu Austria şi Republica Cehă, unde au fost depistate focare legate de o tulpină mai infecţioasă a virusului, au ajutat Germania să reducă numărul de infectări zilnice cu COVID-19.

”Acum suntem în al treilea val”, a afirmat ea potrivit surselor citate , avertizând că orice relaxare a restricţiilor introduse la sfârşitul anului trecut şi prelungite până la 7 martie trebuie să se facă cu atenţie şi treptat.

Închiderea tuturor afacerilor neesenţiale şi controalele la frontieră cu Austria şi Republica Cehă, unde au fost depistate focare legate de o tulpină mai infecţioasă a virusului, au ajutat Germania să reducă numărul de infectări zilnice cu COVID-19.

Dar o vaccinare lentă şi riscul de focare majore de variante cu răspândire rapidă deja identificate în Germania ar putea afecta orice reducere a restricţiilor.

Germania se află în al treilea val al pandemiei de coronavirus. ”Nu ne putem permite urcuşuri şi coborâşuri”, le-a spus Merkel participanţilor, sugerând că doreşte ca orice revenire la viaţa normală să fie făcută cu atenţie pentru a evita reintroducerea unor restricţii dacă se va înregistra o creştere a cazurilor de infecţii.

Ea a adăugat că dacă testele rapide vor deveni mai disponibile şi va creşte capacitatea de testare revenirea la normalitate ar putea fi mai durabilă, au menţionat sursele citate.

Comisia Europeană, ultimatum pentru Germania şi alte ţări care au impus restricţii

Pe de altă parte, Comisia Europeană a făcut apel marți la șase state membre să relaxeze restricțiile impuse în mod unilateral la granițe în vederea combaterii Covid-19, în încercarea de a ajunge la o abordare coordonată mai puțin restrictivă în ceea ce privește circulația mărfurilor și a persoanelor în interiorul blocului comunitar. Astfel, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Suedia şi Ungaria au zece zile să justifice restricţiile impuse, despre care comisarul pentru justiţie Didier Reynders spune că merg „prea departe”, potrivit Reuters.

În încercarea de a opri răspândirea noilor tulpini ale coronavirusului, nouă țări din UE au restabilit controalele la frontiere (Belgia, Germania, Danemarca, Ungaria, Austria, Portugalia, Finlanda, Norvegia şi Spania). Cu toate acestea, Comisia se concentrează asupra celor șase, care au impus restricții suplimentare privind circulația.

Aici se numără și Belgia, unde toate călătoriile neesenţiale spre ţară şi în străinătate sunt interzise de la sfârşitul lunii ianuarie. Comisia Europeană consideră măsura – prelungită până la 1 aprilie – problematică, dat fiind că nu ţine cont de situaţia epidemiologică din ţara de unde vine sau spre care se deplasează călătorul.

Totodată, Germania aplică filtre la graniţele cu Cehia şi cu Tirolul austriac, o măsură prelungită săptămâna trecută până la începutul lunii martie. Lucrătorii transfrontalieri şi şoferii de TIR nu pot trece decât dacă prezintă un test PCR negativ foarte recent. Măsura a determinat Austria să introducă, la rândul său, controale la frontiera cu Italia, provocând luni mari blocaje.

În lipsa unei abordări coordonate a tuturor celor 27 de țări, „riscăm divizări şi perturbarea liberei circulaţii, precum şi a lanţurilor de aprovizionare, ceea ce am putut vedea şi în ultimele săptămâni”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Irlanda redeschide şcolile dar extinde alte restricţii până în aprilie

Irlanda începe redeschiderea unor şcoli săptămâna viitoare, dar extinde alte restricţii de izolare până în aprilie pentru a preveni altă explozie de cazuri de Covid-19, potrivit The Guardian.

Guvernul a prioritizat educaţia şi îngrijirea copilului într-o nouă etapă, după relaxarea dezastruoasă a restricţiilor de dinainte de Crăciun care a transformat Irlanda în ţara cu cea mai mare rată de infecţie din lume.

Premierul Micheál Martin va anunţa la televiziune planul revizuit „Living with Covid”, marţi seară.  Cabinetul a fost de acord să extindă restricţiile de nivel maxim 5 până la 5 aprilie, ceea ce înseamnă că activităţile neesenţiale, barurile, cafenelele, construţiile, sălile de sport şi alte sectoare vor rămâne închise. Deplasările de mai puţin de 5 kilometri distanţă rămân în vigoare, la fel şi iterdicţia întâlnirilor cu membri din gospodării diferite.

Ultima ORA! Diana Şoşoacă baie de mulțime printre minerii de la Lupeni: ”Nu mai există pandemie în România. Le-am spus tuturor, jos masca”

Sute de oameni s-au strâns în faţa sediului Exploatării Miniere Lupeni pentru a-şi arăta susţinerea faţă de cei peste 80 de mineri care, de miercuri, s-au blocat în subteran, nemulţumiţi de întârzierile salariale şi de situaţia îngrijorătoare în care se află Complexul Energetic Hunedoara.

Senatoarea Diana Șoșoacă a mers să discute cu ei. Șoșoacă a fost primită cu aplauze, sâmbătă, la Lupeni.

”Eu nu știu cine nu ar putea să plângă. Să vezi ce-i acolo, să vezi oameni cărora le-a venit rău în fața mea. Nu mi-am închipuit că există atâta durere în oameni și autoritățile să nu ia atitudine. Nu se poate(…).

1.700 de lei ca să te duci 250 de metri sub pământ ca să trăiască cine? Niște mizerabili care sunt la putere?”.

”Nu mai există pandemie în România” 

Senatorul Diana Şoşoacă, invitată să se adreseze oamenilor, a vorbit cel mai mult. S-a plâns că nu este lăsată să coboare în subteran şi le-a transmis oamenilor că se va întoarce la Lupeni, pentru a intra în mină, într-una din zilele următoare, de îndată ce va primi aprobarea conducerii CEH. „Să se dea drumul la toate minele din ţară, pentru că există soluţii economice”, le-a spus Diana Şoşoacă participanţilor la protest.

Apoi, discursul parlamentarului a deviat spre tema restricţiilor impuse în contextul pandemiei de Covid 19.

„Pandemia a luat sfârşit. Nu mai există pandemie în România, cum nu mai există la nivel mondial. Le-am spus tuturor,

hai, jos masca pentru că nu are rost”, a completat Diana Şoşoacă.

Nici ea, nici primarul Lucian Resmeriţă nu au purtat mască, iar câţiva dintre politicienii aflaţi pe treptele EM Lupeni le-au urmat exemplul. scrie antena3.ro

Veste Bună! Anunț despre masca de protecție. Când nu vom mai fi obligaţi să o purtăm?

Valeriu Gheorghiță a transmis când vom putea renunța la masca de protecție. Specialistul a făcut declarații uluitoare despre renunțarea la purtatul măștii chirurgicale.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID a menționat când vom putea renunţa la mască chirurgicală.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că oamenii vor putea renunţa la masca de protecţie în momentul în care se va ajunge la un grad ridicat de imunziare colectivă şi atunci când oamenii de ştiinţă vor constata că nu circulă tulpini are virusului care să nu fie acoperite de vaccin

Ce a transmis Valeriu Gheorghiță

„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă a vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor deprotecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o emisiune, duminică seară, la Antena 3.

Medicul a arătat că datele centralizate atât în România, cât şi din alte ţări în care au demarat campanii de vaccinare, arată „o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi” însensul în care s-a dovedit scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19.

El a precizat că, la nivel naţional, s-a observat reducere a incidenţei bolii la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi care îngrijesc pacienţi dializaţi relevă o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi.

Sorin Ovidiu Vîntu, despre pandemia COVID: ”O țeapă colosală”. Jigniri la adresa lui Streinu Cercel: ”E tâmpit”

Omul de afaceri a venit cu explicații după ce în presă au apărut informații că i-a fost amputat o parte din picior. Sorin Ovidiu Vîntu susține că i-a fost amputat un deget și jumătate.

Sorin Ovidiu Vîntu se află internat la o clinică din străinătate după ce a întâmpinat o problemă medicală, iar medicii i-au amputat un deget și jumătate. Afaceristul a glumit pe această întâmplare și susține că medicii nu i-au dat ”rămășițele celor două degete pentru a le îngropa”.

”Nu mi-a amputat nimeni piciorul, mi s-a amputat un deget și jumătate. Din nefericire nu au vrut să îmi dea rămășițele pământești ale celor două degete să le îngrop în România și au rămas aici” , a declarat afaceristul.

Afaceristul a vorbit și despre situația actuală în care se află omenirea din cauza pandemiei COVID. Sorin Ovidiu Vîntu susține că pandemia COVID este o afacere de triliarde de dolari pusă la cale de mai mulți oameni politici de vârf și a oferit un sfat cetățenilor, mai exact să nu se mai lase manipulați.

”Cea mai mare manipulare din istoria planetară, manipularea COVID-19. O afacere de triliarde de dolari pusă la cale de niște oameni politici de vârf și niște manageri de la Big Pharma. O țeapă colasă, mulți din voi nu și-au dat seama. Am auzit că un oarecare medic român, Streinu Cercel,  recomandă să purtăm mască până la adânci bătrâneți, e tâmpit. Mulți dintre voi au rămas fără serviciu, au rate în spate, milioane de oameni rămași pe drumuri! Nu te mai lăsa manipulat, cere-ți dreptul. Cel mai normal lucru este acțiunea” , a declarat omul de afaceri printr-un videoclip pe Facebook.

Milionarul Sorin Ovidiu Vântu are grave probleme de sănătate. Dezvăluirea a fost făcută de către jurnalistul Sorin Roşca Stănescu la emisiunea de la Gold FM. Afaceristul a mai avut probleme medicale în vara anului 2020 când a fost internat de urgenţă la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. Starea de sănătate a omului de afaceri este gravă.

Sorin Ovidiu Vîntu este unul dintre cei mai controversați milionari ai României. El a fost eliberat condiționat din închisoare în luna martie a acestui an, printr-o decizie a Tribunalului București, după ce a executat parțial o condamnare de 11 ani de închisoare, rezultată din contopirea unor pedepse primite în mai multe dosare.

Gina Pistol nu a mai rabdat si a marturisit totul fanilor ei: “E groaznic”

Gina Pistol va deveni in curand mamica, in doar cateva saptamani. Frumoasa prezentatoare si Smiley urmeaza sa devina parinti.

Vedeta a a dezvaluit ca pe langa schimbarile vizibile, cum ar fi retentia de apa si burtica din ce in ce mai mare, sufera si de „sindromul picioarelor nelinistite”, iar acum i-au aparut foarte multe alunite pe gat si nu stie exact care este cauza lor.

„Nu stiu daca ati trecut prin asta, cele care ati nascut sau sunteti insarcinate. Mi-au aparut niste alunite pe gat. Multe. Multe. Nu stiu cum se numesc. Oare mai scap de ele?”, le-a spus fanilor Gina, destul de amarata de ceea ce i se intampla.

Prezentatoarea spune ca i-au aparut in ultima perioada, si ca niciodata nu a patit asa ceva.

Totul s-a schimbat la Gina Pistol de cand a ramas insarcinata.

”Eu, care alergam 6-10 kilometri fara nici o problema, acum daca merg 50 de metri, trebuie sa iau o pauza.

Am si rinita de sarcina, ceea ce inseamna ca nu pot sa dorm noaptea. Daca se intampla sa pot sa dorm noaptea, atunci trebuie sa merg des la baie si daca n-am nimic cu astea doua, atunci ma loveste fiica mea.

Si, pe langa toate astea, am inceput sa am si dureri de spate si sufar de sindromul picioarelor nelinistite. Mi se umfla mainile si picioarele, asta si cand stau mult.

Si cum se lasa seara peste Bucuresti, cum incep sa ma doara picioarele. E groaznic sa suferi de sindromul picioarelor nelinistite. Simti nevoia sa le misti incontinuu si au un ecou de durere in picioare.

Nu ma deranjeaza ca ma umflu, ma deranjeaza ca ma doare. Am dureri de simt ca innebunesc. Dar le imbratisez pe toate. Mai bine le traiesc, decat sa nu le traiesc”,a declarat recent prezentatoarea de la Chefi la cutite .

Cine este femeia din Valcea care si-a abandonat bebelusul de 5 zile intr-o scara de bloc

Apar noi detalii in cazul bebelusului abandonat intr-o scara de bloc din Ramnicu Valcea. Dupa ce cazul a fost mediatizat, mama s-a prezentat la politie si a spus, de fat, cum s-a intamplat totul.

Femeia care si-a abandonat bebelusul de numai 5 zile in scara de bloc din cartierul Ostroveni are 35 de ani si a predat ca profesoara la un liceu din localitate. Aceasta mai are acasa doi copii minori. Profesoara a spus ca sotul ei nu voia sa auda de un alt copil.

Femeia a declarat ce de frica barbatului, atunci cand a venit sorocul, a mers si a nascut singura in masina, dupa care a ramas acolo cinci zile, ca sa-si dea seama ce poate sa faca cu bebelusul, scrie adevarul.ro.

La final a decis sa duca bebelusul intr-o scara de bloc, unde a si fost gasita de o femeie si dusa la maternitate. Femeia, cuprinsa de remuscari, s-a dus la politie dupa cateva zile. Aceasta a fost internata in spital, iar medicii au confirmat ca sufera de depresie postnatala.

Bebelusul a fost gasit in scara unui bloc din Ramnicu Valcea pe data de 12 februarie. Locatarii au anuntat Politia, iar o ambulanta a dus-o la maternitatea din oras. Medicii au spus ca fetita a fost nascut acasa, intrucat ombilicul sau era prins cu o clema care nu se foloseste la maternitate.

„De la inceput vreau sa spun ca nou-nascutul este in siguranta, acesta a fost transportat la o unitate spitaliceasca unde a fost evaluat de catre cadrele medicale, starea generala fiind una buna si nu prezinta leziuni traumatice vizibile”, a declarat Catalin Udrea, purtatorul de cuvant al IPJ Valcea.

“Joi, in jurul orei 23:00, a fost primit un apel de urgenta la Politia municipiului Valcea prin care ni se sesiza ca intr-o scara de bloc din cartierul Ostroveni a fost gasit un nou-nascut abandonat.

Politistii care au ajuns la fata locului au constatat ca cele sesizate se confirma, bebelusul fiind gasit intr-un scaun de transport auto, special pentru copii. La fata locului a fost solicitata si prezenta unui echipaj de la Ambulanta, nou-nascutul fiind preluat si dus la spital. In urma evaluarii s-a stabilit ca este vorba de o fetita care ar fi in varsta de aproximativ cinci zile.

Ancheta este facuta de politistii Serviciului de Investigatii criminale, sub aspectul savarsirii infractiunii de abandon de familie.”

Mama fetitei s-a predat la Politie dupa 4 zile

Profesoara de 35 de ani a mers la Politia Ramnicu Valcea la inceputul saptamanii si a recunoscut ca ea este mama fetitei.

„Politistii au identificat o femeie de 35 de ani, din Ramnicu Valcea, banuita de comiterea faptei. Cercetarile continua pentru stabilirea cu exactitate a situatiei de fapt”, au anuntat  reprezentantii IPJ Valcea.

Fetita se afla, in prezent, la Maternitate, unde va si ramane pana se va lua o decizie in privinta ei.

IPS Teodosie, revoltat: ”Sunt ispitele celor care vor sa braveze, ca ingenuncheaza ei Biserica”

IPS Teodosie a reactionat dupa ce Guvernul a redus drastic bugetul alocat anul acesta pentru construirea si restaurarea lacasurilor de cult, cu aproape 89% fata de 2020, dar ofera in continuare fonduri prin trei programe.

 „Biserica a cedat averile catre stat, pe vremea lui Cuza”. „Sunt ispitele celor care vor sa braveze”, a spus Teodosie.

Potrivit bugetului, suma alocata pentru culte ar fi de numai 28 milioane lei in acest an, cu aproape 89% mai mica decat in anul anterior, cand s-au dat 249 milioane lei.  Astfel Contributia statului la salarizarea personalului de cult este programata sa creasca cu 2,36%, in 2021, de la 731,95 milioane lei in 2020 la 749,25 milioane lei.

“Sunt zvonuri”

IPS Teodosie a declarat la postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului ca nu este convins ca bugetul cultelor va ramane in forma anuntata de Guvern.

„Deocamdata sunt zvonuri. Orice e posibil. Un lucru nefiresc, asta pot sa spun, pentru ca Biserica are o misiune foarte importanta. Cum sa tai de la cei care fac aceasta misiune, ca sa tina poporul in demnitate, cu constiinta treaza, cum tocmai aceasta?

Noi avem si o explicatie foarte limpede: Biserica a cedat averile pentru stat, pe vremea lui Cuza. Sunt tarile din Apus care dau din impozitul lor pentru culte, mult mai consistent decat dau crestinii ortodocsi la noi in tara.

Noi ne legam de asta. Sunt ispitele celor care vor sa braveze, ca ingenuncheaza ei Biserica. Foarte rau, acelea (cladirile cultelor n.red.) nu trebuie intretinute?”, a mentionat IPS Teodosie.

Vatican: A fost semnat Decretul. Angajatii care refuza vaccinarea risca sa isi piarda locurile de munca

Potrivit autoritatilor de la Vatican, angajatii din Cetatea Sfanta risca sa isi piarda locurile de munca daca refuza sa fie imunizati cu vaccinul anti-COVID-19 fara sa aiba motive medicale legitime, anunta Reuters.

In decretul semnat de cardinalul Giuseppe Bertello, presedintele Guvernatoratului statului Vatican, se arata ca imunizarea cu un astfel de vaccin reprezinta “o alegere responsabila” prin prisma riscului de a face rau altor persoane.

Vaticanul este cel mai mic stat din lume si are cateva mii de angajati, iar cei mai multi dintre ei locuiesc pe teritoriul Italiei. Campania sa de vaccinare a inceput in luna ianuarie, iar papa Francisc, in varsta de 84 de ani, a fost unul dintre primii care s-au vaccinat impotriva noului coronavirus.

Noul decret este redactat pe sapte pagini si mentioneaza ca angajatii care nu se pot vaccina din motive medicale vor primi alte functii, dar vor beneficia de acelasi salariu. Precizam ca acestia vor ocupa functii ce nu necesita interactiunea cu foarte multi oameni.

Potrivit decretului, angajatii care refuza sa se vaccineze fara motive intemeiate vor fi plasati sub incidenta unei dispozitii specifice dintr-o lege adoptata in 2011, care reglementeaza drepturile si indatoririle angajatilor.

Articolul din legea din 2011 arata ca angajatii care refuza “masurile preventive” ar putea fi supusi “unor diverse grade de consecinte care ar putea sa duca la concediere”.

Decretul a fost semnat pe 8 februarie si publicat ulterior pe site-ul Guvernoratului statului Vatican.

Papa Francisc sustine vaccinarea impotriva coronavirusului.

“Este o alegere etica, pentru ca va jucati cu sanatatea voastra, cu viata voastra, dar va jucati si cu vietile celorlalti”, a declarat suveranul pontif intr-un interviu acordat televiziunii de stat italiene, luna trecuta.

Astfel, Vaticanul a decis ca vaccinarea anti-COVID-19 sa devina obligatorie si pentru jurnalistii care il vor insoti pe papa Francisc in vizita sa din Irak de luna viitoare.

Giuseppe Bertello, care a semnat decretul, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus in decembrie 2020 si s-a plasat in autoizolare.

Mai putin de 30 de cazuri de infectare cu covid -19 au fost raportate la Vatican, cele mai multe in randul membrilor Garzii Elvetiene, care locuiesc in cazarmi comunale.

Peste 2.700 de noi cazuri de Covid si 79 de decese, inregistrate in Romania in ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategica a anuntat vineri peste 2.700 de noi cazuri de Covid si 79 de decese raportate la pacienti confirmati cu Covid inregistrate in ultimele 24 de ore in Romania.

Potrivit GCS, pana vineri, in Romania, au fost confirmate 774.555 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 719.693 de pacienti au fost declarati vindecati.

In ultimele 24 de ore au fost inregistrate 2.712 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, in urma retestarii pacientilor care erau deja pozitivi, 683 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pana vineri, 19.738 de persoane diagnosticate cu infectie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

In ultimele 24 de ore au fost raportate 79 de decese (45 barbati si 34 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Alba, Arad, Bacau, Bihor, Botosani, Braila, Calarasi, Constanta, Dambovita, Dolj, Gorj, Harghita, Maramures, Mehedinti, Mures, Neamt, Prahova, Salaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timis, Valcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov si Municipiul Bucuresti.

Dintre acestea, un deces a fost inregistrat la categoria de varsta 30-39 de ani, doua decese la categoria de varsta 40-49 ani, 9 decese la categoria de varsta 50-59 ani, 22 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 27 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 18 decese la categoria de peste 80 de ani.

76 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, un pacient decedat nu a prezentat comorbiditati, iar pentru 2 pacienti decedati nu au fost raportate pana in prezent comorbiditati.

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.982. Dintre acestea, 949 sunt internate la ATI.

Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 5.831.513 de teste RT-PCR si 238.321 de teste rapide antigenice. In ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.447 de teste RT-PCR (15.249 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 10.198 la cerere) si 7.669 teste rapide antigenice.

Alexandru Rafila, anunt pentru toti romanii sub 55 de ani

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul Romaniei la OMS, a declarat ca vaccinul AstraZeneca este eficace la persoanele din categoria celor intre 18 si 55 de ani, conform studiilor efectuate pana in momentul de fata.

Alexandru Rafila, anunt despre vaccinul AstraZeneca

„Vaccinul AstraZeneca este un vaccin eficace la persoanele din categoria celor intre 18 si 55 de ani, este vorba de grupa de populatie la care s-au facut studiile clinice si pe care exista studii de siguranta si de eficacitate. E foarte interesant, am citit un articol referitor si la vaccinul de la Pfizer, de exemplu, si se pare ca in teren, atunci cand il folosim in mod real, cele doua vaccinuri sunt superpozabile, adica raspunsul imun protector dupa prima, respectiv dupa a doua doza, este asemanator la vaccinul Pfizer si la vaccinul AstraZeneca”, a declarat medicul Alexandru Rafila.

Profesorul Rafila a mai spus ca vaccinurile de la Pfizer, Monderna si AstraZeneca sunt foarte utile.

„Noi discutam de doua lucruri diferite: eficacitatea este performanta in timpul unui studiu clinic, iar eficienta este performanta in viata reala. Un vaccin se conserva mai greu, se manipuleaza mai greu si atunci sigur ca eficienta este ceva mai mica decat eficacitatea, altul care se manipuleaza mai usor, este mai stabil, are o eficienta mai apropiata de eficacitatea obtinuta in studiul clinic. Coroborand toate aceste lucruri, cred ca toate cele trei vaccinuri aprobate in acest moment sunt extrem de utile si ele trebuie administrate asa cum recomanda producatorii.

Mie imi pare rau ca nu mai sunt in categoria de varsta 18 – 55 de ani. Cu siguranta as fi folosit si eu vaccinul de la AstraZeneca, sa nu existe niciun fel de dubiu apropo de utilitatea acestui vaccin”, a mai spus Rafila.

Au inceput programarile pentru vaccinul AstraZeneca

Programarile pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca au inceput miercuri, cand pe platforma vor fi incarcate primele 200.000 de locuri.

Alerta ANM. Vremea se schimba radical in urmatoarele ore.

ANM a emis o avertizare meteo de ninsori, lapovita si posibile depuneri de polei. Informarea intra in vigoare vineri seara si este valabila pana sambata la ora 18.00. Totodata, meteorologii anunta ca avertizarea este valabila in toata tara, inclusiv in Bucuresti. De asemenea, temperaturile vor scadea pana la -4 grade Celsius.

In nordul, nord-estul si local in centrul tarii, iar din dimineata zilei de sambata si in regiunile sud-vestice si pe arii restranse in cele sudice, vor fi perioade in care se vor semnala precipitatii sub forma de ninsoare si precipitatii sub forma de lapovita si ploaie, care vor favoriza formarea poleiului, anunta ANM. La munte temporar va ninge.

Ninsorile vor fi in general moderate cantitativ (cantitatile de precipitatii vor depasi pe arii restranse 10-15l/mp) si se va depune strat nou de zapada, pe alocuri consistent.

Avertizarea meteo este in vigoare de vineri ora 20.00 pana sambata la ora 18.00.

Meteorologii anunta ninsori si in Bucuresti pana sambata seara

Potrivit meteorologilor si in Capitala se anunta ninsori, lapovita si polei, dar si temperaturi de minus 4 grade pana la maxim 3 grade.

Potrivit  prognozei speciale pentru Bucuresti, valabila de vineri, ora 20.00 pana sambata la ora 18.00, cerul va avea innorari, iar din dimineata zilei de sambata se vor semnala precipitatii, slabe cantitativ, sub forma de ninsoare, lapovita si ploaie si vor fi conditii de polei.

Vantul va sufla in general slab. Temperatura minima va fi de -4…-2 grade, iar maxima termica a zilei de sambata se va situa in jurul valorii de 3 grade.

Lista galbena actualizata. Daca vii din aceste tari, intri obligatoriu in carantina

Lista galbena actualizata. Autoritatile romane au publicat lista actualizata cu tarile de risc epidemiologic crescut, pentru care se impune carantina obligatorie la sosirea in Romania.

Astfel, Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a aprobat vineri o noua hotarare prin care a fost actualizata lista tarilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se impune carantina la domiciliu pentru o perioada de 14 zile asupra persoanelor care sosesc in Romania din acestea.

Conform anexei la Hotararea nr. 11 a CNSU, din zona galbena, pentru care se instituie masura carantinei asupra persoanelor care sosesc in Romania, fac parte urmatoarele tari/ zone/ teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat:

Liata galbena

* Muntenegru
* Cehia
* Insulele Turks si Caicos
* Israel

* San Marino
* Monaco
* Andorra
* Seychelles

* Estonia
* Slovenia
* Saint Lucia
* Portugalia

* Bahrain
* Liban
* Spania
* Letonia

* Albania
* Slovacia
* Emiratele Arabe Unite
* Saint Vincent si Grenadines

* Aruba
* Statele Unite ale Americii
* Guernsey
* Franta

* Suedia
* Malta
* Serbia
* Maldive

* Luxemburg
* Puerto Rico
* Marea Britanie
* Gibraltar

* Sint Maarten
* Brazilia
* Kuweit
* Peru

* Olanda
* Lituania
* Panama
* Italia
* Irlanda

* Insulele Falkland
* Republica Moldova
* Chile
* Barbados

* Belgia
* Belarus
* Antigua si Barbuda
* Austria

* Argentina
* Macedonia de Nord
* Elvetia
* Uruguay
* Polonia

* Ungaria
* Qatar
* Palestine
* Iordania

* Columbia
* Georgia
* Cipru
* Africa de Sud.

Protestul minerilor din Valea Jiului continuă. Oamenii cer rezolvarea urgentă a salariilor: „Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea. Să vină Iohannis şi Cîţu”

Protestul minerilor din Valea Jiului continuă, vineri dimineaţă. Sute de persoane s-au strâns în faţa minei din Lupeni. Oamenii spune că starea de sănătate a minerilor rămaşi în subteran se degradează şi cer rezolvarea urgentă a salariilor.

Protestul minerilor din Valea Jiului continuă. UPDATE:  Cinci dintre minerii blocaţi în subteran au început să se simtă rău. Aceştia au avut nevoie de ajutorul medicilor. Unul dintre ei este în stare gravă la spital.

Între timp au primit și promisiunea că-și vor primi salariile până pe 26, însă spun că nu se vor opri din proteste până nu-și vor vedea banii pe card.

Vineri dimineață, familiile minerilor rămași în mina Lupeni, dar și colegii lor și angajați ai celorlalte exploatări miniere din Valea Jiului, în principal de la Vulcan, s-au strâns în fața minei din Lupeni pentru a protesta.

Protestul minerilor din Valea Jiului continuă: ”Să scoată ce au furat de pe spatele nostru”

Minerii din Valea Jiului protestează pentru a treia zi la rând din cauza întârzierii salariilor.

„Minerii şi Valea şi-au pierdut răbdarea”, ”Să scoată ce au furat de pe spatele nostru”, ”Ne-au furat banii”, „Mincinosule, banii. Adu’, mă, banii!”, „hoţii, hoţii”,  ”Ne-am săturat, de unde or să fie bani? Nu plecăm de aici până nu ni se dau banii”, ”Să vină Iohannis și Cîțu”, ”Să scoată ce au furat de pe spatele nostru”, ”Ne-au furat banii” au strigă minerii.

Protestul angajaților Minei Lupeni a început miercuri seara, după ce în aceeași zi, de dimineață, angajații Exploatării Miniere Livezeni au refuzat intrarea în șut pentru câteva ore.De miercuri, seara, peste 90 de mineri de la Exploatarea Minieră Lupeni au rămas blocaţi în subteranul minei, pentru a protesta, nemulţumiţi de faptul că nu au primit salariile pe luna ianuarie, care trebuiau să le fie virate în 15 februarie.

În noaptea de miercuri spre joi, oamenii au oprit lucrul, iar joi dimineaţă, la finalul programului, au refuzat să mai iasă din mină. Minerii nu vor să mai aştepte până la sfârşitul lunii februarie, pentru a-şi primi salariile. Familiile celor rămaşi în subteran spun că starea de sănătate a acestora se degradează şi cer rezolvarea urgentă a problemelor legate de salariu.

„Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu probleme financiare, nu sunt lichidităţi, însă potrivit protocolului semnat de reprezentanţii Guvernului în teritoriu şi de cei ai Sindicatului Muntele, oamenii îşi vor primi drepturile salariale în 26 februarie”, a declarat Cristian Roşu, administratorul special de la Complexul Energetic Hunedoara.

După ce a discutat situația cu conducerea CEH, prefectul Călin Petru Marian a mers la unitățile miniere active, Livezeni, Lupeni, Vulcan și Lonea şi a discutat cu reprezentanții minerilor, coborând  în subteran alături de ortaci.

„Toate solicitările și problemele minerilor, discutate în Valea Jiului, au fost transmise imediat guvernului României. Executivul va lua, într-un timp foarte scurt, cele mai bune decizii pentru rezolvarea situației”, a declarat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.

Medicul Adina Alberts, despre pericolul vaccinării COVID: ”Ne trimit ca oile la vaccin. Oamenii mor și nu ne pasă”

Medicul Adina Alberts, despre pericolul vaccinării COVID: ”Ne trimit ca oile la vaccin. Oamenii mor și nu ne pasă”

Medicul Adina Alberts, despre pericolul vaccinării COVID. Aceasta susține că Raed Arafat ar trebui să iasă public și să explice care sunt persoanele care ar trebui să evite vaccinarea împotriva COVID.

Medicul Adina Alberts a vorbit despre pericolul vaccinării COVID

”Aș vrea să menționez că se întâmplă lucrul ăsta peste tot în lume. Vaccinurile astea nu prevăd aceste persoane care ar trebui să evite vaccinarea, ba din contra. Domnul Arafat ar trebui să iasă, că tot iese pe diferite de teme. Pe tema vaccinurilor și persoanelor care trebuie să evite vaccinarea nu a ieșit nimeni. Noi ce facem? Monitărizăm 15 minute. Oamenii mor și nouă pur și simplu nu ne pasă. Nimeni nu face nimic, ne trimit la vaccin ca oile.

Medicul Adina Alberts a postat pe contul său de socializare un mesaj prin intermediul căruia care trage un semnal de alarmă privind companiile farmaceutice și locul pe care îl ocupă acestea în topul sponsorizărilor.

Cunsocutul medic susține că în topul celor mai mari companii farmaceutice din lume care a cheltuit cel mai mult pe sponsorizări medici și asociații de madici din România este Johnson&Johnson. Pe locul al treilea la același tip de sponsorizări s-ar afla Pfizer, care ar fi sponsorizat medici și asociații medicale române cu 3,5 milioane de lei. Pe de altă parte, AstraZeneca ar fi sponsorizat cu suma de 1,1 milioane de lei.

Adina Alberts le cere românilorsa tragă singura concluziile, iar în comentariile postării a trecut și sursele acestor informații pe care le-a publicat. „În topul celor mai mari companii farmaceutice din lume, conform Wikipedia, pe locul întâi se află compania Johnson&Johnson, companie care a cheltuit pe sponsorizări medici și asociații de medici din România, nu mai mult de 550 000 de lei în 2019, conform anm.ro. Pfizer, care în clasamentul Wikipedia este pe locul 3, și care până în februarie anul trecut, în România avea 330 de angajați în două unități localizate în București și Cluj-Napoca, fabrica din Cluj fiind preluată ulterior de GSK , a sponsorizat cu aproximativ 3,5 milioane de lei medici și asociații de medici din România în 2019, de departe aceasta reprezentând cea mai mare sumă cheltuită în acest mod, referindu-mă aici la companiile care dezvoltă în prezent vaccinuri anticovid. AstraZeneca a sponsorizat în 2019, medici și asociații de medici din România cu doar cu 1,1 milioane lei. Concluziile… Vă invit să le trageți fiecare dintre dvs. Sursele le găsiți în comentarii”, scris Adina Alberts pe contul său de Facebook.

Veste Tristă! A murit Adrian Uzum. Cântărețul de muzică armânească avea 37 de ani

Adrian Uzum, solist de muzică armânească din Constanța, s-a stins din viață la vârsta de doar 37 de ani.

Artistul era grav bolnav și urma să primească tratament special în Turcia, după cum a anunțat cu mai bine de o săptămână în urmă. 

Decesul a fost anunțat de colega lui de trupă, Denisa Răchită, prin intermediul rețelelor de socializare, informează adevărul.ro.

Cântărețul suferea de cancer și era optimist în legătură cu tratamentul, însă corpul său a cedat mult prea devreme.

Pe 10 februarie, solistul posta pe Facebook un mesaj îmbucurător pentru fani, legat de tratamentul pe care ar fi trebuit să-l primească pentru boala necruțătoare.

A murit Adrian Uzum. Cântărețul de muzică armânească avea 37 de ani

Adrian Uzum, solist de muzică aromână, a murit la vârsta de doar 37 de ani din cauza cancerului. Recent, artistul a fost la o clinică din Turcia,

unde urma să se trateze. Vestea tragică a fost anunțată de colega lui de trupă, Denisa Răchită, care i-a promis că îi va duce numele mai departe și cî va avea grijă de copilul lui.

„Nu îmi vine să cred….Încă nu conștientizez că despre tine e vorba, omul meu de bază!
Astăzi ai pierdut lupta cu boala asta perversă…Cine s-ar fi gândit? Mi-ai promis că te întorci acasă, că vom continua ce-am început…te-ai stins prea repede…

ne-ai lăsat singuri, ai nimănui…M-ai creeat și m-ai format în asa fel încât să-ți fiu variantă feminină, m-ai îmbărbătat și se pare că mi-ai predat ștafeta…

Nu-i nimic. Îți promit că tot la fel voi fi și mâine și peste ani și ani. Voi ceda abia atunci când voi ajunge în locul tau!

Am să-ți duc mai departe numele, până în pânzele albe! Îți promit să te fac mândru și te rog să mă și cerți când mai greșesc, ca până acum! Îți promit și că îl iau pe băiatul tău sub aripa mea,va cânta cu mine pe scenă și îl voi crește așa cum m-ai crescut tu pe mine, dorința ta cea mai mare…

Frățiorul meu frumos… sufletul nostru… Omul nostru bun și milos…

Drum lin către îngeri, comoara noastră! Nu te vom uita niciodată… ca tine nu se mai naște…”, a transmis artista pe contul de Facebook.

Ce a transmis Adrian Uzum înainte să moară

În urmă cu opt zile, Adrian Uzum scria pe rețelele sociale un mesaj optimist în legătură cu boala gravă cu care a fost diagnosticat.

Cântărețul era fericit că urma să facă primii pașki către vindecare la o clinică din Turcia.

„Astăzi am început terapiile pentru toată tâmpenia asta pe care o voi nimici în cel mai scurt timp pentru că vreau să vin acasă să ne revedem cu drag şi să ne reapucam de lucrurile frumoase pe care ştim să le facem împreună…..

Vă pup şi vă iubesc necondiţionat pe toţi şi vă rog din inima şi din sufletul meu să ma iertaţi încă odată că v-am pus pe voi toţi într-o postură atât de urâtă.

Să ştiţi că Dumnezeu a auzit toate rugăciunile voastre despre mine, iar răutatea care îşi pusese stăpânire pe sufletul meu a fost ridicată de Dumnezeu şi cu ajutorul vostru”, a scris Adrian Uzum pe Facebook săptămâna trecută.

Mii de mesaje de condolențe au fost postate atât pe pagina regretatului artist, cât și pe cea a Denisei Răchită, de la cei care îl cunoșteau, dar și de la fanii trupei.

George Simion (AUR) cere suspendarea lui Klaus Iohannis şi alegeri anticipate. „Nu vedem altă soluţie. Pe noi ne deranjează corupţia”

George Simion, copreşedintele AUR, a declarat, joi, în exclusivitate la România TV, că ia în calcul suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis şi declanşarea alegerilor anticipate. “Nu cred că putem rezista cu acest Guvern care continuă politicile Guvernelor trădătoare din ultimii 30 de ani”, a spus deputatul AUR.

George Simion a fost întrebat de Victor Ciutacu în cadrul emisiunii „Punctul Culminant” de la România TV despre continuarea protestelor în stradă dacă Parlamentul va stabili prin lege vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19. Copreşedintele AUR nu a exclus nici suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

„Nu vom renunţa în nicio clipă la niciun mijloc paşnic, civilizat de a ne face auziţi. Nu cred că putem rezista cu acest Guvern care continuă politicile Guvernelor trădătoare din ultimii 30 de ani.

Ne gândim la faptul că acest preşedinte Klaus Iohannis trebuie să ne părăsească. Se poate iniţia suspendarea preşedintelui. Vedem mari nelinişti sociale”, a declarat George Simion, la România TV.

Deputatul AUR a spus că nu vede „altă soluţie decât alegerile anticipate cât mai repede” deoarece „acest Guvern nu are altă soluţie decât să împrumute la infinit ţara”.

De asemenea, George Simion a spus că exclude ca vaccinarea anti-COVID să devină obligatorie prin lege.

„Exclus. Suntem singura forţă politică care se împotriveşte vaccinării obligatorii. În ultimele luni ni s-a spus că vacinarea nu este obligatorie. Nu va fi condiţionată. După cum i-am spus şi domnului Vlad Voiculescu, una vorbim şi alta fumăm? Nu prea a înţeles. Nu prea a înţeles. Trebuia să-i spun tovarăşe Voiculescu: una vorbim şi alta fumăm?

Legea promovată şi anunţată inclusiv de domnul Ciolacu că va susţine vaccinarea obligatorie apare tam nesam în proiectul de buget. Justificarea bugetului Sănătaţii are la bază inclusiv vaccinarea obligatorie şi campanii de informare. Nu va fi obligatorie.

Vom lupta şi pentru cei care nu vor să se vaccineze. E dreptul lor constituţional”, a declarat liderul AUR.

Întrebat dacă s-a imunizat împotriva noului coronavirus, George Simion a explicat că încă nu s-a vaccinat.

„Da, sunt vaccinat din clasa întâi, a doua, a treia, cu acel pachet de bază. Nu mă voi vaccina cu acest vaccin coronavirus. Vedem că lucrurile evoluează. Am fost informaţi că am putea să ne vaccinăm preferenţial ca parlamentari cu vaccinul Astrazeneca”, a mai spus George Simion.

George Simion (AUR): „Se poate renunţa la starea de alertă”

„Cred eu că având în vedere numărul tot mai mic de cazuri raportate se poate renunţa la starea de alertă. Ni s-a prezentat la sesiunea comună o informare venită de la preşedintele Klaus Iohannis că e continuată starea de alertă. Trebuie continuată starea de alertă pentru a se face achiziţii fără licitaţie. Pe noi ne deranjează corupţia din timpul actualei stări de alertă”, a mai spus George Simion.

„Ordonanţa austerităţii” a fost adoptată! Declarații de ultimă oră făcute de premierul Cîțu

Guvernul Cîţu se reuneşte joi în şedinţă de la ora 16.00. Este aşteptat ca astăzi să fie adoptată “ordonanţa austerităţii”. Astfel, bugetarii nu vor mai primi vouchere de vacanţă în 2021, se amână majorarea pensiilor pentru 2023, vor fi eliminate sporurile de COVID-19 pentru angajaţii prefecturilor. De asemenea, se elimină gratuitatea la transport pentru studenţi.

Guvernul Cîţu se reuneşte în şedinţă joi, de la ora 16.00, şi este aşteptat ca Executivul să adopte „ordonanţa austerităţii”. Aceasta prevede mai multe modificări fiscal-bugetare.

Declarații live:

-CSM a dat aviz negativ și acum, dar nu pentru că nu dorește desființarea Secției. A fost adoptată OUG de care aveam nevoie pentru a putea aproba Legea Bugetului. Va fi publicată în Monitorul Oficial. Știți că lucrurile care fac parte din această ordonanță… e vorba de eliminarea sporului.

Întrebări:

-Mâine vom avea bugetul. Ne putem aștepta la schimbări?

Cîțu: Față de varianta de deficit nu. Sunt modificări poate în interior. Nu vorbim de credite bugetare mai multe. S-ar putea la Ministerul Dezvoltării să fie alocată o sumă mai mare. Dar deficitul bugetar rămâne cu aceiași parametri. E un buget credibil. Politica încă e o problemă, deciziile politice sunt o problemă în România.

-Au fost făcute câteva recomandări în privința introducerii unor taxe.

Cîțu: Aceste recomandări sunt mai mereu. Au fost și anul trecut. Anul trecut, contrar celor care credeau că nu vom reuși, am avut rezultate mai bune decât erau estimate și fără să umblăm la taxe. Putem să dezvoltăm România prin transformarea digitală, nu e nevoie să introducem taxe în perioada următoare. Consiliul Fiscal a spus că se așteaptă la o creștere între 4-5%

-CSM e nemulțumit de declarațiile făcute de Turcan privind sporurile. Se mai pot tăia sporurile din sistemul bugetar?

Legea salarizării a fost adoptată în Parlamentul României. Sunt 110 miliarde de lei cheltuieli pentru personal. Aproape o treime e reprezentată de sporuri. Aceste cheltuieli s-au dublat. Eu îi întreb pe români dacă au simțit acest lucru. Apoi putem discuta și despre sporuri.

Se pregătesc mai multe amendamente…

-Am alocat resurse în acest buget la nivel istoric. Se axează pe investiții. Execuția va fi una foarte bună.

Ce ne garantează că vor crește pensiile?

Nu eu aduc discuția cu pensiile în spațiul public. Pensiile vor crește… e o garanție că vor crește cu rata inflației.. vom vedea anul viitor cu cât vor crește, depinde de noi toți.

1. Fără vouchere de vacanță pentru bugetari (economie de 0,15% din PIB)

”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2021, autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum și serviciile publice autonome de interes naţional, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, cu modificările și completările ulterioare, nu acordă vouchere de vacanță”

Citeşte şi: Vouchere de vacanţă eliminate în 2021. Patronatele din Turism ameninţă cu proteste

2. Majorarea pensiilor se amână pentru 2023 (economie de 0,8% din PIB)

Modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a aceste legi la 1 septembrie 2023. Astfel, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării și data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

3. Eliminarea sporului COVID la Prefecturi (economie de 23,8 milioane lei)

Abrogarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Această măsură a creat o situație discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituții publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și a generat nemulțumiri în rândul acestora.

4. Se reduce la 50% gratuitatea pentru studenți la transport

Se propune și modificarea art. 205 alin. (2) din 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, să beneficieze, pe parcursul anului canedaristic, de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval, și abrogarea prevederilor art. 205 alin. (2^1) prin care se reglementa ca studenții să beneficieze, în tot cursul anului calendaristic, de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

5. Beneficiile pentru angajații CFR se amână

Se propune prorogarea până la 1 aprilie 2022 a datei de intrare în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar. Această lege aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituțiilor publice cât și din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială și de asistență socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creșterea compensației serviciului public de transport feroviar de călători și a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.

Modificarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 8.922 milioane lei, respectiv 0,8% din PIB.

Neacordarea voucherelor de vacanță în anul 2021 determină o reducere a deficitului bugetar cu 1.653,5 milioane lei, respectiv 0,15% din PIB.

Abrogarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 23,8 milioane lei.

Fără vaccin, fără loc de muncă. Vaticanul înăspreşte tonul faţă de angajaţii care se opun vaccinării

Autorităţile de la Vatican au transmis angajaţilor din Cetatea Sfântă că riscă să îşi piardă locurile de muncă dacă refuză să fie inoculaţi cu un vaccin anti-COVID-19 fără să prezinte motive medicale legitime, informează Reuters, citat de Agerpres.

Într-un decret semnat de cardinalul Giuseppe Bertello, preşedintele Guvernatoratului statului Vatican, se afirmă că imunizarea cu un astfel de vaccin reprezintă “o alegere responsabilă” prin prisma riscului de a face rău altor persoane.

Vatican, cel mai mic stat din lume, cu o suprafaţă de 0,44 kilometri pătraţi, are câteva mii de angajaţi, iar cei mai mulţi dintre ei locuiesc pe teritoriul Italiei. Campania sa de vaccinare a început luna trecută, iar papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a fost unul dintre primii rezidenţi din Vatican care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Noul decret, redactat pe şapte pagini, precizează că angajaţii care nu se pot vaccina din motive medicale ar putea să primească alte funcţii, probabil unele care presupun contacte cu mai puţine persoane, dar vor beneficia de acelaşi salariu, chiar dacă noul loc de muncă ar putea fi considerat o retrogradare profesională.

Potrivit decretului, angajaţii care refuză să se vaccineze fără motive întemeiate vor fi plasaţi sub incidenţa unei dispoziţii specifice dintr-o lege adoptată în 2011, care reglementează drepturile şi îndatoririle angajaţilor.

Articolul din legea din 2011 stipulează că angajaţii care refuză “măsurile preventive” ar putea fi supuşi “unor diverse grade de consecinţe care ar putea să ducă la concediere”.

Decretul a fost semnat pe 8 februarie şi publicat ulterior pe site-ul Guvernoratului statului Vatican.

Papa Francisc este un susţinător declarat al vaccinurilor, folosite pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

“Este o alegere etică, pentru că vă jucaţi cu sănătatea voastră, cu viaţa voastră, dar vă jucaţi şi cu vieţile celorlalţi”, a declarat suveranul pontif într-un interviu acordat televiziunii de stat italiene, luna trecută.

Vaticanul a decis ca vaccinarea anti-COVID-19 să devină obligatorie pentru jurnaliştii care îl vor însoţi pe papa Francisc în vizita sa din Irak de luna viitoare.

Giuseppe Bertello, care a semnat decretul, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în decembrie 2020 şi s-a plasat în autoizolare.

Mai puţin de 30 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate la Vatican, cele mai multe în rândul membrilor Gărzii Elveţiene, care locuiesc în cazărmi comunale.

Adio, COVID! Ce pastilă a fost inventată. Lumea ar putea va reveni la normal! Descoperirea care ar putea schimba tot! A fost inventată pastila care previne transmiterea COVID-19

Cercetătorii austriecii vin cu o propunere inedită: o pastilă administrată celor deja infectaţi, care îi impiedică să transmită virusul.

Rodul cercetării inițiate la Universitatea din Graz încă de la declararea stării de pandemie este o tableta care face inactive coronavirusurile din cavitatea bucală, relatează stiri.tvr.ro.

Persoana infectata nu va mai putea astfel să îi contamineze pe alții.

Pastila care se dizolvă în gură are la baza un principiu cunoscut, deja utilizat în tratamentul anti-coagulant și acționează că un fel de capcana întinsă virusului.

În cel mai optimist scenariu, compusul ar putea fi disponibil în jumătate de an.

Deocamdată i se testează eficiența, cât durează protecția pe care o oferă și cât de mult ingredient activ trebuie să fie într-o tableta.

Daca va fi aprobat, remediul nu poate înlocui vaccinarea, deoarece li se administrează numai celor bolnavi şi e menit să prevină transmiterea, dar nu protejează împotriva infecției.

Ultima ORA! Diana Șoșoacă a avut probleme de sănătate: „Aveam simptome ca după otrăvire”

Senatoarea AUR Diana Șoșoacă spune că a avut simptome de otrăvire. Aceasta a apelat la timp la medici, care i-au recomandat să se trateze acasă, lucru care s-a și întâmplat.

Diana Șoșoacă: „Mi s-a spus să nu mai miros florile pe care le primesc„

Senatoarea AUR a declarat că i s-a recomandat să nu mai miroase florile pe care le primește. Aceasta spune că „sunt sunt multe persoane ”non grata” din străinătate care au primit buchete de flori pe care erau puse niște substanțe care i-au îmbolnăvit grav sau care și mai grav”.

„Mi s-a spus să nu mai miros florile pe care le primesc. Că sunt multe persoane ”non grata” din străinătate care au primit buchete de flori pe care erau puse niște substanțe care i-au îmbolnăvit grav sau care și mai grav… Eu nu sunt paranoică, dar mi s-a întâmplat de

două ori să fiu în prag de a fi internată în acea perioadă, cu niște simptome ce păreau a fi de otrăvire.Nu am fost la spital, am vorbit cu medicii mei și au venit acasă și mi-au făcut tratamente. Chiar mi-a spus un prieten medic ca atunci când mă liniștesc să mă duc să-mi facă niște analize pentru metale grele”, a declarat Diana Șoșoacă, relatează Antena 3.

Diana Șoșoacă: „Este foarte clar că se pune la cale infectarea mea cu Covid”

Diana Șoșoacă este sigură că se pune la cale infectarea sa cu noul coronavirus, ea declarând că iși ia toate metodele de precauție pentru ca acest lucru să nu se întâmple.

„Am primit în toamnă o pâine frământată frumos de niște călugărițe, arăta și mirosea ceva ce nu-ți poți închipui, și una dintre ele mi-a spus ca să nu cred că sunt otrăvită, o să mănânce ea un pic din pâine. Am spus că nu e nevoie, că eram convinsă că îmi vor binele, dar am tresărit, pentru că mi-am adus aminte de ce îmi spuseseră anumite persoane cu puțin timp înainte.

Este foarte clar că se pune la cale infectarea mea cu Covid pentru că vor avea viață grea cu mine în Parlament. Cinci persoane, din cinci direcții diferite mi-au spus să fiu atentă, mai ales copiii mei, pentru că se pregătește infectarea mea și a familiei mele cu ceva ce ar semăna cu SARS-COV-2, dar nu va fi SARS-COV-2″, a mai spus Șoșoacă.

Coronavirus România, bilanț 14 ianuarie. Numărul deceselor se apropie de 17.000

Coronavirus România, bilanț 14 ianuarie. Pe teritoriul României,

au fost confirmate 681.392 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

610.122 de pacienți au fost declarați vindecați.

Coronavirus România, bilanț 14 ianuarie

În urma testelor efectuate la nivel național, joi au fost înregistrate 4.424 cazuri noi de persoane infectate cu

SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate,

în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.000 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 16.969 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.01.2021 (10:00) – 13.01.2021 (10:00)

au fost raportate 88 de decese (57 bărbați și 31 femei).

În unitățile sanitare de profil, numărul total de

persoane internate cu COVID-19 este de 8.751.

Dintre acestea, 1.081 sunt internate la ATI. scrie stirileprotv

Veste cumplită pentru Natașa Raab! Fratele actriței, răpus de boala care i-a ucis soțul: ”Mă doare sufletul”

Este una dintre cele mai iubite actrițe din România, însă trece prin momente cumplite! Natașa Raab, urmărită de ghinioane! 

Fratele actriței, răpus de boala care i-a ucis soțul! ”Coana Chiva”, distrusă de durere!

Cu toate că o vedem zilnic pe micile ecrane, cu zâmbetul larg pe buze și plină de energie, în realitate, viața Natașei Raab este total diferită.

A suferit enorm după ce și-a pierdut soțul, pe renumitul medic Val Guţul, răpus de cancer în urmă cu aproximativ doi ani. A urmat o perioadă cumplită pentru celebra actriță, iar vestea primită în urmă cu nici o lună a devastat-o.

Veste cumplită pentru Natașa Raab! Fratele actriței, răpus de boala care i-a ucis soțul

Pe data de 20 decembrie 2020, cu cinci zile înainte de Crăciun, ”Coana Chiva” și-a pierdut fratele. 

În vârstă de 54 de ani, fratele actriței s-a stins din viață, după ce a pierdut lupta cu aceeași boală cu care s-a confruntat și soțul său,

cancerul. Vedeta, îngenuncheată de durere, susține că a făcut tot posibilul pentru a-l vindeca, însă boala nemiloasă a fost

mult mai puternică și, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

”A murit frățiorul meu, era bolnav de cancer. Trăiesc un coșmar de doi ani, nu știu ce păcate plătesc în viața aceasta, că numai bine am făcut. Pe 20 decembrie 2020 a murit și fratele meu, avea doar 54 de ani,

dragul de el, s-a stins din viață, mă doare sufletul, am încercat să facem tot posibilul să-l vindecăm, dar a avut cancer, avea tumoră la pancreas, nu s-a mai putut face nimic”, a declarat Natașa Raab, potrivit impact.ro.

Natașa Raab: ”M-a lăsat singură, este foarte grea viața fără soțul meu”

A încercat din răsputeri să găsească o soluție pentru a-și salva fratele și posta adesea mesaje în care le cerea ajutorul celor din mediul online. Acum, la doi ani și de la moartea soțului său, actrița continuă să treacă prin momente cumplite. Natașa Raab nu-și mai găsește liniștea de când și-a pierdut bărbatul iubit, șocul morții celui cu care a fost timp de 38 de ani declanșând o boală despre care vorbește cu mare greutate.

”Mi-a murit soțul, acum doi ani, a avut cancer la vezică, s-a stins foarte repede. M-a lăsat singură, este foarte grea viața fără el, sunt foarte tristă.

De la tristețe și șocul pierderii omului drag mi s-a declașat o boală autoimună, din cauza căreia vorbesc cu mare greutate”, a mai spus ”Coana Chiva” pentru sursa citată.

Actrița și-a dorit să moară după pierderea soțului său

Și-a dorit doar liniște, însă viața a lovit-o crunt după decesul soțului său. Natașa Raab se confruntă cu o boală autoimună care îi macină corpul, iar tratament pentru maladia de care suferă,

din păcate, nu există. La câteva luni distanță de la moartea medicului Val Guțul, actrița a declarat că-și dorește să moară, rămânând singură pe lume și fără niciun sprijin care să îi mai aline suferința.

”Mă simt foarte rău, vreau să mor şi eu, nu mai sunt aşa volubilă cum eram. Am o însoţitoare, care stă aici cu mine, la Craiova. Sunt foarte bolnavă, am o boală autoimună care îmi afectează creierul.

Sunt lovită de soartă, aşa am fost toată viaţa, lovită de încercări. Sufăr că nu mai pot juca, că nu mai pot filma, viaţa mea s-a sfârşit şi aş vrea să mor, să merg după soţul meu drag şi iubit”, mărturisea Natașa Raab în urmă cu ceva timp. scrie spynews.ro

Vârsta de pensionare. Când poți ieși la pensie

Vârsta de pensionare. O decizie a Curtii Constitutionale din Romania prevede ca anumite categorii de contribuabili vor putea iesi la pensie chiar si cu 15 ani mai devreme.

Potrivit legii, vor putea iesi mai devreme la pensie toti asiguratii, indiferent de cand au capatat handicapul.

Pana acum, de aceasta reducere a varstei de pensionare beneficiau doar persoanele care capatau handicapul inainte de a intra in sistemul asigurarilor de stat.

Varsta de pensionare va fi redusa astfel:

– cu 10 ani pentru asiguratii cu handicap mediu, daca au realizat stagiul complet de cotizare;

– cu 10 ani pentru asiguratii cu handicap accentuat, daca au realizat cel putin doua treimi din stagiul complet de cotizare;

– cu 15 ani pentru asiguratii cu handicap grav, daca au realizat cel putin o treime din stagiul de cotizare, potrivit avocatnet.ro.

In prezent varsta legala de pensionare este de 63 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati.

Ce condiții trebuie să îndeplinească un pensionar

Pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă, o persoană trebuie să fi atins vârsta standard de pensionare și să fi contribuit la sistemul public de pensii o anumită perioadă minimă de timp.

La data de 1 ianuarie 2020:

Vârsta standard de pensionare pentru femei este de 61 de ani și va crește treptat până la 63 de ani, în luna ianuarie 2030. Între ianuarie 2020 – decembrie 2020, vârsta de pensionare pentru femei este între 61 de ani și 3 luni și 61 de ani și 5 luni.

Vârsta standard de pensionare pentru femei este de 61 de ani și va crește treptat până la 63 de ani până în luna ianuarie 2030.

Pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani.

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 31 de ani și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030.7

Stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 35 de ani.

Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu vârsta standard redusă, dacă au realizat stagii de cotizare în alte condiții de muncă decât cele normale, și anume:

în condiții speciale ori deosebite de muncă;

în fostele grupe I și II de muncă, în vigoare până la 1 aprilie 2001.

Cu respectarea condițiilor specifice prevăzute de lege, reduceri ale vârstelor standard de pensionare se acordă și persoanelor persecutate politic, nevăzătorilor și persoanelor cu handicap.

Perioadele necontributive, precum perioada de acordare a pensiei de invaliditate sau a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, perioada efectuării cursurilor de zi ale unei instituții de învățământ superior (cu condiția absolvirii), perioada efectuării serviciului militar obligatoriu sau perioada în care o persoană a fost înrolată, mobilizată sau luată prizonier în război, sunt luate în considerare la calcularea pensiei pentru limită de vârstă și a pensiei pentru limită de vârstă cu vârsta standard redusă.

Vârsta de pensionare. La ce beneficii au dreptul românii

Pensia pentru limită de vârstă

În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat pe baza stagiului de cotizare realizat pe parcursul activității profesionale a solicitantului, a nivelului veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale, precum și a valorii punctului de pensie. De la 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie este de 1.265 RON și va fi mărit la 1.775 RON din septembrie 2020.

Calculul pensiei se bazează pe un sistem de puncte, calculate lunar prin împărțirea câștigului salarial brut sau a venitului asigurat al solicitantului la câștigul salarial mediu brut realizat la nivel național, comunicat de către Institutul Național de Statistică pentru fiecare lună.

Pentru persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare sau o perioadă mai mare decât acesta, cuantumul pensiei obținut prin aplicarea formulei de calcul este mai mare decât pentru cele care au realizat o perioadă de contribuție mai mică.

Pensia anticipată și pensia anticipată parțială

Cuantumul pensiei pentru limită de vârstă cu vârsta standard redusă, al pensiei anticipate și al pensiei anticipate parțiale se calculează la fel ca în cazul pensiei pentru limită de vârstă, doar că în cazul pensiei anticipate parțiale, cuantumul se reduce cu diferite procente, în funcție de numărul de ani cu care este depășit stagiul complet de cotizare și numărul de luni rămase până la împlinirea vârstei standard de pensionare.

La data împlinirii vârstei standard de pensionare atât pensia anticipată, cât și cea anticipată parțială se transformă automat în pensie pentru limită de vârstă și se înlătură penalizarea aplicată pentru pensia anticipată parțială.

Pensiile mai mari de 2.000 RON sunt supuse impozitului pe venit. Acesta se calculează numai pentru partea din pensie care depășește 2.000 RON.

Pentru a beneficia de o prestație pentru pensie, orice persoană trebuie să depună cererea de pensionare la casa teritorială de pensii pe raza căreia își are domiciliul sau reședința. Cererea este însoțită de documentele care dovedesc îndeplinirea condițiilor specifice pentru tipul de pensie solicitat.

Persoanele care au contribuit la un fond de pensii administrat privat trebuie să ceară prestația de la fondul la care au contribuit. Suma totală pe care acestea o pot primi nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, după scăderea penalităților de transfer și a comisioanelor legale.

Toate tipurile de pensie descrise mai sus sunt plătite lunar, prin mandat poștal sau prin transfer bancar în contul curent personal sau în contul de card al beneficiarului, în funcție de preferința acestuia.

Explicații ale termenilor folosiți

Stagiu complet de cotizare: perioada de timp în care asigurații au realizat stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială. Este stabilit prin lege, diferențiat pentru femei și pentru bărbați.

Asigurat în sistemul de pensii: persoana fizică pentru care angajatorul este obligat să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale, o persoană care realizează venituri din activități independente sau drepturi de proprietate intelectuală sau, în alte cazuri, persoana care achită contribuția de asigurări sociale pe baza unui contract voluntar de asigurări sociale.

Locuri de muncă în condiții deosebite: locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.

Locuri de muncă în condiții speciale: locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50 % din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.

Mama Oanei Roman, din nou pe mâinile medicilor! Vedeta trece prin cele mai grele clipe. ”Continuă să fie complicat! O s-o internez”

Oana Roman trece prin momente grele, iar toate acestea nu se întâmplă doar din cauza despărțirii sale de Marius Elisei, ci și din cauza problemelor de sănătate ale mamei sale.

Femeia se simte din ce în ce mai rău, iar ultima perioadă a fost una cumplită! În cadrul emisiunii Showbiz Report, Oana Roman a declarat că mama sa va ajunge din nou pe mâinile medicilor! 

Oana Roman s-a despărțit de Marius Elisei!

Fără doar și poate Oana Roman este o vedetă de la noi greu încercată în ultima perioadă. Cu doar câteva zile înainte de Crăciun,

vedeta a anunțat că mariajul său cu Marius Elisei se apropie de final și că urmează să divorțeze, după ce acesta a plecat de acasă cu firma familie, iar între cei doi nu mai există niciun moment de întelegere.

Aceștia nu își mai vorbesc, după cum a povestit chiar vedeta fanilor,

însă iată că nu doar despărțirea de tatăl fetiței sale este cel mai greu moment, căci la mijloc se află și problemele de sănătate ale mamei sale!

Mama Oanei Roman, din nou pe mâinile medicilor!

Mioara Roman se simte din ce în ce mai rău, iar vedeta a declarat în cadrul emisiunii Showbiz Report că în ultima perioadă

aceasta a ajuns pe mâinile medicilor, iar în continuare va trebui să meargă la spital pentru investigații amănunțite!

”Mama nu a fost bine, înainte de Crăciun, deloc. Am fost cu ea la spital. A fost complicat. Continuă să fie complicat. De abia acum va face analizele, pentru că am așteptat să treacă Sărbătorile.”, a spus Oana Roman la Antena Stars.

Vedeta a mărturisit că în urmează ca în zilele următoare să meargă cu Mioara Roman din nou la spital, pentru că în continuare

nu este tocmai bine, chiar dacă starea de sănătate s-a mai îmbunătățit, față de cum era!

”O să o internez miercuri două zile ca să își facă investigațiile posibile, să vedem cum se va derula totul în continuare. A fost mai ok, mai stabilă de Crăciun.”, a mai spus Oana Roman la Antena Stars. scrie spynews.ro

Ultima Ora! E oficial! Când se întorc elevii la școala fizică! Ministrul Educaţiei a făcut marele anunţ!

Şcoala online se va prelungi până pe 8 februarie 2021. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei a făcut anunţul, elevii vor continua şcoala în mediul online până pe 8 februarie 2021, decizia a fost prelungită prin Ordonanţă de Urgenţă.

Elevii vor învăţa de acasa până pe 8 februarie

Elevii vor învaţa de acasa până pe 8 februarie. Ministrul Educaţiei a declarat că, potrivit reglementărilor adoptate miercuri în şedinţa de Guvern,

elevii vor urma cursurile online în perioada 11 ianuarie-8 februarie.Sorin Cîmpeanu a mai precizat că doreşte ca semestrul doi să decurgă normal.

El doreşte ca elevii să revină la cursuri în format fizic. De asemenea, ministrul Educaţiei a mai spus că în a doua jumătate a lunii ianuarie

va avea loc o nouă ședință pentru a analiza cum se vor efectua cursurile după data de 8 februarie. 

Cum se vor susţine examenele în anul 2021

Ministrul Educaţiei a fost întrebat dacă în anul 2021 se vor da toate examenele ca şi până acum. Sorin Cîmpeanu a precizat că toate examenele se vor da cum s-au dat şi în 2020.

“Nu am anunțat până acum și avem deja mai puțin de 6 luni până la organziarea examenului de Evaluare Națională.

Examenele naționale să se dereuleze. Sau derulat și în 2020. Ne dorim să se deruleze în maniera pe care o cunosc elevii.” a declarat Ministrul Educației pentru Antena3.

Ministrul Educației a afirmat că dacă vor mai exista schimbări, acestea vor fi anunțate și vor fi luate și în interesul elevilor.

Totodată, Sorin Cîmpeanu a mai precizat că joi, vor avea loc consultări cu toate asociaţiile sindicale, cu Consiliul Elevilor din România,

cu Consiliul Rectorilor şi Asociatia Părinţilor, pentru a pune la punct toate detaliile pentru începerea cursurilor. scrie kanald.ro

AUR cere redeschiderea școlilor! George Simion, după întrevederea cu Sorin Cîmpeanu: ‘Trăim într-o dictatură militară’

AUR cere redeschiderea școlilor! George Simion a afirmat,

miercuri, că „trăim într-o dictatură militară”,

după discuția avută cu ministrul

Educației Sorin Cîmpeanu.

„Cred că am ajuns să trăim într-o dictatură militară.

Ministrul Educației mi-a spus că nu este decizia lui,

că ar deschide de mâine școlile dacă ar putea,

dar această decizie aparține CNSU și

ultimul cuvânt este la CNCS.

Or acest lucru nu-l considerăm admisibil

și vom merge mai departe cu solicitarea noastră. (…)

O să merge la Consiliul Național pentru Situații

de Urgență pentru dreptul fundamental la educație”,

a spus George Simion. scrie stiripesurse.ro

« Intrări mai vechi